Directorul OJCA Bacău îngrijește un ponei pensionar

Un sediu de fermă al unui fost IAS din Orbeni a devenit, peste ani, raiul unor patrupede pe care directorul Oficiului Județean de Consultanță Bacău, Vasile Aichimoaie, le crește și le îngrijește, cum s-ar spune astăzi, „echidistant”, fără favoritisme pentru unele sau pentru altele. Sediul fermei fostului IAS, plantat de cînd e el chiar lîngă stația de cale ferată Orbeni, a devenit astfel el însuși o fermă. între calea ferată și șoseaua națională E85, construcțiile fermei se văd clar, dar numai cine are ocazia (de ce nu și privilegiul!) să pună piciorul acolo se trezește dintr-o dată într-un mic rai al animalelor de curte. Sînt născut în Orbeni, dar la fermă am ajuns abia acum, cu Vasile Aichimoaie, să văd în mod special un ponei. Am aflat că nu e un ponei obișnuit. La urma-urmei, poneii nici nu prea sînt animale obișnuite la noi. Dar poneiul lui Aichimoaie are două „calități” esențiale: este de ani buni pensionar și a dus o viață de căluț „cu ștaif”, printre oameni importanți și mai ales s-a învîrtit prin „mediul de afaceri”.
Așadar, spre fermă! Ajungi imediat, după 50 de metri de la drumul național. Treci cu grijă printr-o cohortă de cîini parșivi, care se dau pe lîngă tine de zici că ai mîncat cu ei dintr-o pîine, și intri în curtea mică a fermei, locuită de altfel de oameni care se gospodăresc ca în orice curte de țară. Pînă la ponei mai este, totuși, pentru că te ia în primire o cățelușă de casă, cît doi pumni de mare, îndrăzneață din fire și băgăcioasă în sufletul omului. Cum să o eviți și cum să nu stai de vorbă cu ea. Mai ales că îți aduce în cale toată familia – nici nu mai știu, cinci-șase gîgîlici de căței tupeiști și lipicioși ca scaiul. Dai să treci peste ei, atent să nu calci vreunul și nimerești printre niște pitici de cocoșei, făloși că au pe lîngă ei și niște neveste pe măsură, găinușe boghete dar lilliputane, încît te și miri pentru ce sînt bune. Iar pentru ca tabloul desprins parcă dintre modelele lui Bruegel cel Bătrîn să fie complet, țop și cîteva bibilici pestrițe. Avan gospodărie – ar fi spus bunicul meu din Valea Seacă, om iubitor de animale și păsări, pe care le creștea într-o veritabilă curte boierească.
La Vasile Aichimoaie, curte strîmtă, întortocheată, plină de case și acareturi. Am tot trecut printre ele, dar de ponei tot n-am dat. Unde-i pensionarul? Un flăcău „de ogradă” dă fuga cînd aude ce vor „boierii” și numai ce vedem ițindu-se, pe după o claie, minune de căluț, mai mare botul de el. Negru, cu stea în frunte și botul alb, cu o coamă lăsată nonconformist peste ochi, în stilul punk, cu o coadă pînă în pămînt, poneiul clompăne des din copite și trage direct la un fel de iesle plină cu fîn. Cîți ani să aibă poneiul ăsta? Vasile Aichimoaie nu știe. „Are destulă vechime – spune directorul OJCA. Și o istorie întreagă în spate. A fost adus prima oară la Agricola Internațional, unde exista și o herghelie de cai de rasă, cai de curse. Era preferatul domnului Plăcintă și făcea cîte o cursă de plăcere cu o trăsurică în spate. Herghelia s-a desființat, iar căluțul a ajuns, în final, la niște nepoți ai mei, care au firmă în Comănești. Mari iubitori de animale, cresc acolo și cerbi și și alte lighioi. Construiesc căsuțe din lemn și desfată, uneori, clienții cu mica lor menajerie. De cîtva timp, de ponei nu mai aveau nevoie și m-am gîndit că poate trăi în ferma mea, la Orbeni. O mînă de fîn în plus nu-i sărăcie. Iubesc animalele și nu-l pot lăsa. Cred că dacă ar avea gură să vorbească ar povesti multe, pentru că multe o fi văzut la viața sa, printre boieri”. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!