Pentru tinerii zilelor noastre, imaginea tinde să devină foarte importantă. în afară de modul tău de a te comporta, imaginea înseamnă, totodată, și stilul vestimentar pe care îl adopți. Un dicton foarte actual ar fi „Ești ceea ce porți!”.
Cînd vine vorba de haine, tinerii fac orice compronisuri pentru a și le procura, dacă asta contribuie la imaginea lor. Pentru foarte mulți,contează eticheta și firma „tare”, care atîrnă de blugi sau e înscrisă pe tricou. Acest lucru nu dovedește că au o ținută vestimentară de invidiat, deoarece sunt și haine foarte scumpe, dar „expirate”, iar banii nu îi dai atît pe produs, cât pe marcă. Toate „etichetele” au prețul de plecare de câteva milioane de lei. Dar, ca pentru aproape orice lucru, există și un substituent: contrafăcutele. Acestea poartă însemnul unor mărci celebre, dar sunt mai proaste calitativ, deci și prețul este mai mic. Pe lîngă hainele de firmă, să fii în pas cu moda înseamnă să adopți și culorile de sezon și modelele impuse de marile case de modă.
însă, ca orice paradox, sunt tineri care pun preț doar pe calitate și nu pe firmă și nici măcar pe locul de unde își procură hainele. O parte dintre ei, frecventează chiar magazinele second-hand. Acest lucru nu se întâmplă din lipsă de bani, ci din dorința lor de a nu fi uniformi și a nu purta, în masă, culoarea roz. Totodată, o parte din ei aparțin generației hippie. Poartă pulovere lungi, blugi tociți și accesorii luate de la bunici sau cumpărate din consignații. Prețul pe care îl plătesc pentru imaginea lor hippie nu e deloc mare. Pentru o pereche de blugi second hand plătesc între 70.000 și 250.000 de lei vechi, în funcție de magazine și de starea lor de „funcționalitate”. Cît despre pulovere, acestea pot fi cumpărate chiar și cu 30.000 de lei, dar trebuie să cunoști „piața”. Ioana M.,care nu se schimonosește să spună că frecventează magazinele second-hand ne spune că: „Aici găsesc haine care mă caracterizează cu adevărat și îmi vin foarte bine. Calitatea lor te face să spui că sînt noi. Deși nu contează pentru mine, am găsit haine cu însemnul unor case de modă celebre și pe care am plătit doar 65.000 de lei.” Ioana m-a convins să las prejudecățile și să dau un raid printr-un magazin second hand. âmi va recomanda ea unul, căci este deja inițiată, și are mereu haine de invidiat.
Acum depinde de noi cît suntem dispuși să dăm doar pe etichetă și nu neapărat pe produs. Mai avem de ales dacă hainele noastre să fie uniforme, sau să ne reprezinte. Și, nu în ultimul rănd, trebuie să ne răspundem la o întrebare: „Pro sau contra secon-hand?!” (Silvia URSU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.