Rudele lui Bivolaru, intelectuali de seamă în Ștefan cel Mare
Gabriel Bivolaru, fostul deputat PSD, a ajuns celebru în România după ce a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru devalizarea Băncii Române de Dezvoltare (BRD). Deși multă lume îi cunoaște povestea din această perspectivă, puțini știu că fostul parlamentar are rude din partea mamei care locuiesc în comuna Ștefan cel Mare. Și mai șocantă este diferența dintre Bivolaru și rude: în timp ce renumele fostului deputat îți lasă un gust amar, frații și surorile Siminei Udrea, așa cum se numea de fată mama lui Gabriel Bivolaru, sînt printre cele mai respectate persoane din comunitate. Provenind din familii de intelectuali din generație în generație, educatori, învățători, profesori sau economiști, rudele lui Gabriel Bivolaru nu vor să iasă cu nimic în evidență și nici nu-și doresc să devină vedete de presă. Ne-au primit la discuții în odăi curate, cu miros de gutui și mere, pline de cărți și dovezi ale profesiei de dascăl, pe care au practicat-o o viață. în comuna Ștefan cel Mare trăiesc nu mai puțin de patru dintre frații și surorile Siminei Udrea: Elena Nica și Tinca Focșa, amîndouă foste învățătoare, Vasile Udrea, fost maistru pe platforma petrochimică Borzești și Constantin Udrea, pensionar, retras din Bacău în comună, de cîțiva ani buni. Noi am stat de vorbă cu cele două mătuși ale lui Gabriel Bivolaru, ambele agere, atente la declarații, dar mai ales afectate de ce i s-a întîmplat nepotului lor. Una dintre ele, Tinca Focșa, l-a și crescut pe Bivolaru cîțiva ani.
Mama lui Gabriel Bivolaru, fiică de chiaburi
Familia Simioanei Udrea, alintată de apropiați Simina, a fost catalogată de comuniști drept una de chiaburi. Tatăl, Ion Udrea, din satul Negoiești, era ceea ce se numea înainte „perceptor fiscal”, iar averea familiei era destul de însemnată. Om cu aplecare către învățătură, așa cum spun copiii lui, el și-a îndemnat cele opt odrasle să facă școli înalte și să-i lumineze, la rîndul lor, pe alții. Venirea comuniștilor le-a surprins pe două dintre fetele sale la liceu. Ambele au fost date afară de la școală, din cauza dosarului. Cea mai mare dintre ele, Georgeta, și-a făcut drum în viață la București, unde a fost profesoară de engleză. A murit cu puțin timp înainte de a fi arestat Gabriel Bivolaru. Ea a fost cea care a tras-o după ea, în București, și pe Simina. Acolo a terminat studiile și a devenit economistă, acolo s-a căsătorit și acolo și-a crescut copii. A păstrat însă legătura cu familia din Ștefan cel Mare, iar copii ei, Mihaela, (devenită prin căsătorie Ene – n.r.) și Gabriel, au fost prezenți aproape în fiecare vacanță în sat.
„Pot să vă spun că familia lui Gabriel Bivolaru este una dintre cele mai unite, iar la averea pe care au avut-o de recuperat, am rămas surpins că nu au existat nici un fel de neînțelegeri. Gabriel Bivolaru era un obișnuit în comună, venea destul de des, de regulă cu mama sa, și ultima dată, l-am văzut aici cu ocazia înmormîntării unui văr de-al său. A stat vreo două zile și apoi a plecat. La puțin timp după asta, a fost condamnat și apoi închis”, ne-a spus Ion Vlasie, primarul comunei Ștefan cel Mare.
„Muierea aceea afurisită e de vină”
Unchii și mătușile lui Gabriel Bivolaru sînt vecini, după spusele lor, părinții cheltuind ceva bani pentru a le cumpăra pămînt în același loc. Prima dată, am poposit la Elena și Ion Nica, ambii învățători în comună. „De fapt, noi n-am fost doar învățători pentru elevi, am fost educatori pentru comună, pentru că noi ne-am ocupat de ceea ce se chema, într-adevăr, educație”, a ținut Ion Nica să nuanțeze poziția lor. Elena Nica, cu privirea deschisă, ne povestește despre copilul Gabi, dar și despre dezamăgirile ei în ceea ce-l privește pe bărbatul Gabriel Bivolaru. „Eu am crescut-o vreo doi ani pe Mihaela, sora lui Gabi. El a fost crescut de sora mea, Tinca, și a trăit și el, alături de ceilați copii din sat, în balta gîștelor. Cînd s-a făcut mare, venea la noi ca la rădăcini, parcă pentru a prinde puteri, că i le secătuia femeia aceea, Mona. Ea e de vină pentru toate greșelile lui. Era copil cînd a cunoscut-o, avea vreo 20 de ani. Ce, știa el să facă afaceri la vîrsta aceea? Ea a fost tot timpul creierul și ea l-a băgat în pușcărie. Tare mi-e milă de el, că nu și-a trăit tinerețea cu femeia aceea pe urmele lui”, ne-a spus Elena Nica, făcînd referire la Mona de Freitas, celebra parteneră a lui Gabriel Bivolaru, de viață și de afaceri.
Femeia s-a ferit să facă referiri la afacerile lui, pentru că Gabriel Bivolaru nu-și destăinuia afacerile rudelor. Cu Mona de Freitas a venit o singură dată și, în opinia Elenei Nica, nu avea prea mare respect pentru ea. „Nu i-am spus niciodată că nu-mi place de ea, dar era evident. Nici el n-o prea aducea prin sat”, ne-a mai spus Elena Nica, în timp ce își lasă fotografiate mîinile muncite, alături de cele ale soțului.
N-a putut să vină la înmormîntarea mamei lui
Cînd aude despre cine vrem să vorbim, ochii Tincăi Focșa se umezesc instantaneu. Gabriel Bivolaru i-a fost și îi este drag, ca și cum ar fi fost copilul ei. Nu-și poate explica destinul lui, în contrast cu educația primită și rădăcinile din care se trage. Femeia scoate dintr-un șifonier un maldăr de fotografii, pe care le așează lîngă un snop de lumînări. Cu mîinile tremurînde, Tinca Focșa caută fotografii cu băiatul. Găsește una, cu el și sora lui cînd erau mici. Povestește cît suferă pentru ceea ce i s-a întîmplat lui Gabriel Bivolaru și cît de atașat era de rudele din Bacău. „Spunea că nicăieri nu se poate odihni mai bine ca în paturile mele. Era bun, milos, ajuta pe oricine. S-a întîlnit însă cu afurisita asta de femeie, Mona, care l-a umplut de probleme. Ea l-a îndemnat la toate relele, că n-avea el de unde să știe despre afaceri cînd a cunoscut-o. Cum au început să aibă necazuri, l-a părăsit și tare aș mai părui-o, dacă aș întîlni-o”, se revoltă bătrîna.
Ea își amintește că a cunoscut-o pe Mona de Freitas chiar în casa Siminei din București și că, instinctiv, femeia, mult mai în vîrstă decît Gabriel Bivolaru, nu i-a inspirat încredere. „Eu i-am spus că nu-mi place de ea, iar el a dat din umeri, n-a zis nimic. N-a fost niciodată însurat cu ea, așa cum se zice. Ultima dată l-am văzut pe Gabi la o pomană. Apoi a fost închis și, la vreo șase luni de la asta, Simina s-a stins. Avem o durere înăbușită, că el n-a putut să vină la înmormîntare. Ar fi trebuit să fie adus cu mascații și a zis că, decît așa, mai bine deloc. Mi-e dor de el, abia aștept să vină aici, cînd iese din pușcărie. Să mă imite cum mă vaiet, iar eu să-l alint și să-i fac toate poftele”, își face planuri Tinca Focșa.
Ea spune că sora lui Gabriel Bivolaru, Mihaela Ene, este cea care păstrează legătura cu ei, îi sună cel puțin o dată pe săptămînă, deși este mai atașată de rudele din Roman, cele din partea tatălui. (Mirela ROMANEȚ)
pe raster
Cine este Gabriel Bivolaru?
în legislatura 1996-2000, Gabriel Bivolaru a fost deputat PSD în circumscripția Ialomița. A fost unul dintre parlamentarii care nu au ieșit în evidență ca activitate politică. A aluat cuvîntul în plen doar de trei ori. Cei mai mulți își amintesc de el mai mult din implicarea în diverse scandaluri financiare. Celebru a fost cel privind devalizarea BRD, cu peste 2.000 de miliarde de lei, apoi a fost implicarea, prin sora sa, Mihaela Ene, în cumpararea societății Rafo Onești.
Un alt scandal celebru a fost acela în care fostul prim ministru Adrian Năstase, despre care se spune că l-ar fi cunoscut pe Gabriel Bivolaru încă de pe vremea copilăriei, s-a făcut cu un teren de 700 de metri pătrați în buricul Bucureștiului, pentru doar 8.000 de dolari. Terenul în discuție a trecut mai întîi prin proprietatea mamei Monei de Freitas. Bivolaru a fost condamnat, la sfîrșitul lunii martie 2004, la cinci ani de închisoare. La zece zile după ce-a fost dat în urmărire generală și internațională, Gabriel Bivolaru s-a predat la Poliția Capitalei. Sora sa, Mihaela Ene, a figurat ca acționar la firma VGB Invest, una dintre firmele care prin intermediul Balkan Petroleum deține pachetul de acțiuni la Rafo aproape în întregime.
pe raster
Mona de Freitas, discpărută fără urmă
Mona de Freitas s-a născut la 19 aprilie 1951, în Bacău. Numele de botez al Monei de Freitas este Monica Georgeta Sotec, fiica Elenei și a lui Nicu Sotec. în prezent, Elena Sotec, cea care i-a vîndut lui Adrian Năstase terenul din strada Zambaccian cu 8.000 de dolari, este stabilită în SUA. în ceea ce-o privește pe Mona de Freitas, jurnalistul Paul Cristian Radu a demostrat, într-o serie de articole, că este mai mult de cît o escroacă și că asupra ei plutesc semne de întrebare mult mai grave, de vreme ce, pe vremea lui Ceaușescu, femeia intra și ieșea din țară cînd voia și deținea nici mai mult nici mai puțin de cinci pașapoarte pe nume diferite. De la Monica Sotec, în timp, acest nume a suferit transformări.
începînd cu mijlocul anilor ‘90, Monica Sotec s-a folosit pe rînd de numele: Mona Bradley, Mona de Freitas, Mona Alton, Mona Otford și Mona Otley. Lîngă acestea, ea a adăugat, de multe ori, și titlul de baroneasă. Este urmărită pe mai multe continente, pentru săvîrșirea unei largi game de infracțiuni, cum ar fi: folosirea unor cărți de credit false în Austria, fraudă poștală și transport de bunuri furate în SUA și fraudă bancară în Germania. Mona de Freitas a fost investigată și în Irlanda, iar firmele sale se afla în atentia autorităților și în Anglia. între oamenii de mare încredere ai Monei de Freitas se numără, pe lîngă Mihaela Ene, britanicul John Szepietowski, Marlene Codrina Drăgan și Mihaela Baboi. După condamnarea lui Gabriel Bivolaru, ea a scăpat basma curată, întrucît faptele comise de ea s-au prescris, atît de mult au stat dosarele în care erau anchetați ea și Gabriel Bivolaru, prin sertarele procurorilor.
Mona de Freitas are un copil, Nicholas Bradford, dintr-o căsătorie cu Brian Bradford, un american care trăiește în Los Angeles. Pe la mijlocul anilor ’90, cînd deja era major, Nicholas a venit în România, s-a atașat de o mamă pe care nu a văzut-o mai deloc și a intrat în afaceri cu Gabriel Bivolaru, în special în vestul țării. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.