Președintele filialei Bacău a Alianței Federative a Sindicatelor Funcționarilor Publici „Sed Lex”, Dragomir Dulcescu, a solicitat ieri, 1 noiembrie, o întîlnire cu prefect Gabriel Berca, pentru a-l informa despre acțiunile sindicale care urmează a fi organizate în cadrul Alianaței și pentru a-i prezenta o notă de protest care cuprinde demersurile făcute și revendicările funcționarilor publici din România. „Declanșăm conflictul de muncă – ne-a informat Dragomir Dulcescu – și am făcut cunoscut aceasta și Direcției de Dialog, Familie și Solidaritate Socială”. Filiala județeană Bacău are în componență membri ai sindicatelor funcționarilor publici din finanțe, Agenția de Mediu, Vamă, Prefectură, Casa Județeană de Pensii, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, Direcția Județeană de Statistică.
Alianța Federativă a Sindicatelor Funcționarilor Publici „Sed Lex”, care reprezintă aproape 52.000 de membri de sindicat, s-a reunit în luna octombrie la București pentru a se pune de acord cu acțiunile de protest din toată țara. „Lipsa de transparență la întocmirea bugetului și adoptarea acestuia fără nici o consultare prealabilă ne face să credem că numai prin acțiuni de protest puternice, la care să participe toți membrii de sindicat, vom determina o reacție a Guvernului față de revendicările noastre”, a declarat președintele Alianței, Vasile Marica. Cererile pe care sindicaliștii le supun atenției guvernanților sînt creșterea salarizării cu 50% pentru anul 2006, trecerea la un sistem de avansare tip carieră și negocierea programului de lucru. „Am decis ca mîine, 3 noiembrie, să organizăm un miting de protest în Bucuresti, urmat pe 10 noiembrie de greva de avertisment de două ore, iar pe 17 noiembrie de greva generală”, am aflat de la Dragomir Dulcescu. Aceste acțiuni de protest ale funcționarilor publici vor paraliza toată activitatea financiară.
Sindicaliștii cer ajutorul președintelui Băsescu
Sindicaliștii spun că discuțiile purtate pe baza proiectului de modificare a Statului funcționarului publici, pe 25 octombrie, nu au răspuns solicitărilor și nu rezolvă în nici un fel problemele acute ale funcționarilor publici. De aceea, ei au solicitat Agenției Naționale a Funcționarilor Publici elaborarea unui nou proiect. „Executivul – ne-a declarat Dragomir Dulcescu – nu are pe masă un proiect al legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare a funcționarilor publici. Proiectul legii Bugetului de stat pe 2006 nu a fost negociat cu partenerii de dialog social și nu ne-a fost comunicată propunerea Guvernului pentru creșterera salarială pe anul viitor, atît pentru funcționarii publici, cît și pentru personalul contractual”. Sindicaliștii mai spun că nu este respectat programul de guvernare și nici angajamentele impuse de aderarea României la Uniunea Europeană, în ceea ce privește administrația publică. „Alianța Sed Lex – a încheiat Dulcescu – se va adresa și președintelui Traian Băsescu, pentru a-l informa despre demersurile noastre și pentru a-i adresa rugămintea de a interveni în medierea acestui conflict, în limita prerogativelor prezidențiale”.
Sindicaliștii din aceste domenii de activitate au amenințat și la sfîrșitul anului trecut cu oprirea lucrului și declanșarea grevei generale. Atunci au avut loc negocieri între guvernanți și liderii sindicatului și s-au făcut promisiuni de majorare a salariilor. Funcționarii publici sînt, însă, nemulțumiți că pe această temă au fost elaborate doar două ordonanțe guvernamentale, nu și o lege care să bată în cuie anumite principii de salarizare și încadrare în muncă, pentru care vor lupta în continuare. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.