Făuritori de istorie

* Momente omagiale cu profunde semnificații naționale

Orice s-ar spune (și nu puține s-au spus), istoria românilor – și în special Istoria României moderne – a fost vitregită cumplit în anii de tristă aducere aminte – 1944 – 1989 – perioada comunismului sovietic transplantat la noi precum palmierii lui Dan Matei Agathon pe litoralul Mării Negre.
Eludîndu-se adevărurile istorice au fost escamotate momente esențiale, îndeosebi din istoria modernă a României, care în spiritul falsurilor roleriene (Mihail Roler – fiul rabinului de la Buhuși) au privat generații de români de posibilitatea cunoașterii obiective a procesului formării și consolidării României moderne. Fenomenul falsificator a constat în mod special prin denigrarea tendențioasă a perioadei vieții politice cuprinsă între anii 1866 – 1947, respectiv activitatea partidelor politice și cu precădere anii monarhiei constituționale, respectiv – regalitatea în România. Acea perioadă ori era trecută cu vederea în manualele școlare, ori era prezentată vădit defăimător. Cei ce cunoșteau adevăratele aspecte ale evoluției societății românești printr-o pregătire colaterală studiilor oficial efectuate, ori n-aveau curajul să le fi prezentat, ori scăpînd cîte un segment real exista pericolul unor grave sancționări. La un moment dat, înșiși transmițătorii cunoștințelor istorice se pervertiseră în contextul situației date. Așa s-a făcut că independența și Marea Unire românească – respectiv mărețele acte săvîrșite sub conducerea domnitorilor și regilor Carol I (1866-1914) și Ferdinand I (1914-1927) au fost măsluite ori diminuate. Acești regi, prin relațiile matrimoniale (Carol I cu Elisabeta de Wied – principesă germană) și Ferdinand I (cu Maria de Edinburgh, nepoata reginei Victoria a Angliei și nepoata țarului Alexandru al II-lea al Rusiei) au reușit să domine, în bună măsură, relațiile europene și să întărească prestigiul României, mai mult și mai ușor decît eforturile noastre actuale la Strassbourg și Bruxelles pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Acum, cînd s-au împlinit 130 de ani de la nașterea reginei MARIA (29 octombrie 1875), bunica regelui Mihai I (născut la 25 octombrie 1921, deci 84 de ani), se cuvine a puncta, fie și pe scurt, cîteva aspecte privind contribuțiile celor omagiați la dezvoltarea României moderne:
– Regina Maria, încă din anii principesiatului s-a detașat de rigoarea uneori caducă a regelui Carol I și s-a remarcat ca o personalitate dezinvoltă, credincioasă țării de adopție (România). Prin farmecul, frumusețea, persuasiunea, tactul și diplomația adoptate a devenit Regina Mamă – ocrotitoarea celor în suferință, încurajatoarea și îmbărbătarea celor nevolnici, urmărind cu asiduitate scopul suprem – reîntregirea pămîntului și poporului român. La 15 octombrie 1922 s-a încoronat, la Alba Iulia, alături de soțul său – Ferdinand I, ca întregitori ai neamului românesc. Prin actele matrimoniale, personal de ea monitorizate, Regina Maria a închegat cele mai strînse relații cu țările din Sud-Estul și centrul Europei. Fiul mai mare, Carol al II-lea, căsătorit cu principesa Elena – fiica regelui Constantin al Greciei și mama regelui Mihai; fiica – Elisabeta, a fost căsătorită cu fiul regelui Constantin – George -, devenit el însuși rege al Greciei. Cealaltă fiică – Mărioara (alintată – Mignon) s-a căsătorit cu Alexandru I – regele Serbiei. Ileana – fiică (al 5-lea copil) s-a căsătorit cu principele Anton de Austria din Casa de Habsburg. Și iată, așadar, Regina Maria – devenită „Victoria Balcanilor”, care în strînse legături cu Anglia, Franța, Italia, Germania, Rusia, au contribuit la integrarea României în Europa. A știut Regina Maria să-și influențeze soțul (regele Ferdinand I) de a fi declarat război (1916) propriei țări de origine – Germania, obținînd victoria, alături de Aliați? Exponentă a culturii și artei, a inițiat și perfectat construirea castelelor Pelișor, Bran, Palatul Elisabeta, Balcic, Cotroceni, Scroviștea, unele devenind și reședințe regale. Flirtele ocazionate de relațiile cu Barbu Știrbei (administratorul Coroanei Domeniilor regale) sau canadianul Joe Boyle ori Ionel Brătianu, speculate uneori exagerat de presa timpului, aveau – pe lîngă latura sentimentală – și un puternic substrat politic ce avantaja, în final, România.
Oricum, caracterul inconfundabil al Reginei Maria a prevalat micile erori, încît prezența ei în România – timp de aproape jumătate de secol – a constituit un dar al Lui Dumnezeu pentru poporul român, care la aniversarea celor 130 de ani de la nașterea sa trebuie să se manifeste cu recunoștința și gratitudinea îndreptățită. Nepotul Reginei Maria, regele MIHAI I, ar fi trebuit ca la data de 25 octombrie – Ziua nașterii și Ziua Armatei Române – să fie, de asemenea, omagiat corespunzător. Să nu uităm că în urmă cu 61 de ani, la 23 august 1944, armata română a întors armele, în totalitate, împotriva Germaniei fasciste, alăturîndu-se Națiunilor Unite, la Ordinul Comandantului Suprem – care nu era nimeni altul decît regele Mihai I. La împlinirea venerabilei vîrste de 84 de ani i se cuvine aceeași recunoștință ca și față de bunica sa, Regina României – Maria.
Respectînd astfel de realități ale istoriei noastre prin cunoașterea lor intrinsecă, contribuim, chiar dacă mai tîrziu, la adevărata Istorie națională. (prof. dr. Jean CIUTĂ)e sub conducerea d

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!