Prefectul Gabriel Berca este, în sfîrșit, pe aceeași lungime de undă cu Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean, cel puțin în dorința de a-i determina pe parlamentarii de Bacău să muncească mai mult în folosul comunității. „Marea bătălie pe care trebuie să o dăm toți, cu sprijinul parlamentarilor, este atragerea de investiori în județ. în afara de cîțiva care au venit în municipiul Bacău, restul au ocolit județul. Una dintre cauze este lipsa infrastructurii. Am avut o întîlnire cu reprezentanții Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură și firmele de pe Valea Muntelui afectate de inundații, care au promis că îmi vor înainta o serie de propuneri pentru ca zona să iasă din impas economic. Nici pînă astăzi nu am primit nimic”, ne-a declarat Gabriel Berca. Prefectul a mai spus că se așteaptă ca măcar parlamentarii Alianței să se implice și, după patru ani, să poată spună măcar unul dintre ei că a făcut ceva pentru județul acesta, că a adus un investitor sau o facilitate băcăuanilor. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.