Subprefect pentru PD sau pentru băcăuani?

Administrator

Eduard ADAM

Băcăuanii au, de azi, un nou subprefect. Constantin Avram a fost înlocuit cu Neculai Olaru. Nu știu dacă vestea ar trebui să ne bucure sau să ne întristeze pe noi, băcăuanii de rînd. Pînă la urmă, în locul unui democrat a venit un altul. Ce mă îngrijorează pe mine personal la această schimbare derivă din declarația dată ieri, la învestire, de noul subprefect. Neculai Olaru a spus că, „pînă la 31 decembrie, subprefectul este un om politic, iar pentru
mine este foarte important să se ia în calcul acest aspect. Importantă este susținerea Alianței pe plan județean, ca aceasta să
funcționeze și toate resursele mele vor fi puse în slujba acesteia. (…) în noua calitate, voi face tot posibilul pentru cîștigarea alegerilor viitoare în județ”.
Am recitit declarația lui Neculai Olaru de vreo cîteva ori. E dată pentru partid. Sau, mă rog, pentru Alianță. Adică pentru oamenii care l-au ajutat să ajungă în acest scaun. E strict calibrată pe chestiuni poltice. Adică pentru acel sector de activitate în care Constantin Avram a fost criticat că n-a făcut mare lucru. Sau, mă rog, o fi făcut el ceva, dar nu suficient cît să-și mulțumească șefii de la PD. Cît despre partea administrativă, acolo unde lui Avram nu i s-a putut reproșa nimic, Neculai Olaru nu a venit cu aproape nimic. N-a insistat pe subiect, probabil tocmai pentru a lăsa să se înțeleagă ce va prima în activitatea sa viitoare.

Ca simplu cetățean, pe mine mă interesează extrem de puțin dacă, la viitoarele alegeri, Alianța D.A. va cîștiga din nou, ori ba. Ba nu, rectific, nu mă interesează nici cît negru sub unghie. Eu vreau să văd, ca toți ceilalți, de altfel, județul acesta rămas de coadă prosperînd. Iar asta presupune eforturi în munca administrativă. Eu vreau să văd că treburile în cele mai multe ramuri de activitate merg bine, iar asta presupune muncă multă, un efort conjugat din partea tuturor factorilor de răspundere. Categorie în care intră și noul subprefect.
A, că Neculai Olaru vrea să ridice PD Bacău pe culmi de glorie, să obțină, în 2008, un scor cum n-au mai izbutit niciodată democrații în acest județ, bravo lui! N-are decît, după ora 16.00, 18.00 sau 20.00, cînd a rezolvat toate problemele pentru care e plătit din banii contribuabililor, să treacă strada, la sediul PD, și să dea de acolo cîte telefoane dorește dumnealui. Ba, poate organiza și ședință după ședință, să ceară informări din județ, cu activitatea primarilor democrați. Ce mai, poate face ce vrea, dar, repet, după ce și-a îndeplinit datoria față de cetățenii din banii cărora va fi plătit.

Ca să n-o mai lungesc atîta cu fraze elegante, mi se pare o lipsă totală de inspirație și de bun simț să spui că te duci la Prefectură să rezolvi problemele partidului. Mie, unul, așa mi-a sunat declarația noului subprefect. Și, sincer, nu cred că Neculai Olaru trebuia pus subprefect ca să facă treaba asta. Cei de la PD puteau să-i rezerve doar lui o linie telefonică și cîteva rezervoare de mașină pline de benzină, și treaba era rezolvată. Putea să bată județul în lung și lat, cu pasul sau cu tonul, și afla tot ce vroiau mai marii PD. Și, să-l lase pe Constantin Avram să-și facă treaba de subprefect, așa cum a făcut-o de un an încoace. Adică bine, fiindcă n-am auzit pe nimeni să-i conteste munca depusă în administrație.

La noi, însă, lucrurile bune nu durează mult. Nicăieri, așa că n-avea cum să dureze nici în politică. Afirmația asta mă face să rîd. Auzi, să ajungi să lauzi că-n politica românească s-a întîmplat ceva bun. Da, s-a întîmplat, dar tocmai pentru că Avram a priceput că, deși a fost numit politic, trebuie să lase toate interesele de partid deoparte și să facă treabă. Sper ca lecția asta s-o priceapă și Neculai Olaru. Așa, pentru binele nostru, al celor mulți, și nu pentru al celor de la partid.prefect așa cum a făcut-o de un an încoace. Adică bine, fiindcă n-am auzit pe nimeni să-i conteste munc

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.