Proiectul „Zona Metropolitană Bacău” a mai făcut un pas către materializare. După ce mai mult timp a bătut pasul pe loc, fie din cauza inundațiilor, fie pentru că o parte dintre primării nu și-au dat avizul de includere, fie pentru că Primăria Bacău, în jurul căreia este construit proiectul, nu a schițat nici o mișcare de interes, ieri, primarii implicați în Asociația „Zona Metropolitană Bacău” s-au întîlnit, la o nouă rundă de discuții. Pentru prima dată au participat și reprezentanții Primăriei Bacău, prin viceprimarul Neculai Onica și arhitectul șef Silvian Cortez. întrunirea a avut ca obiectiv prezentarea structurii zonei metropolitane de către un expert în domeniu, Nicolae Țarălungă. Acesta este directorul IHS Romania, societate care reprezintă un institut de studii privind dezvoltarea urbană, acreditată de guvernul olandez și care a participat la înființarea zonelor metropolitane din Oradea, Iași, Ploiești și Baia Mare.
„Aveți un instinct bun, din moment ce v-ați apucat de acest proiect. Fără el, nu veți putea atrage, din 2007, fonduri structurale și de coeziune din Uniunea Europeană, deoarece acestea se dau pentru teritorii larg populate, un conglomerat de localități cu diverse culturi”, a declarat Nicolae Țarălungă. El le-a mai spus primarilor să nu înțeleagă că această zonă va înghiți comunele mici de lîngă oraș și le-a prezentat celor prezenți structura și funcțiile zonei urbane.
La final, el a trasat și direcțiile de urmat. „în următoarele șase luni, vor trebui stabilite obiectivele cooperării, domeniile cooperării, responsabilitățile, înregistrarea Asociației, întocmirea strategiei de dezvoltare pentru perioada 2007 – 2013, stabilirea programului de dezvoltare și a proiectelor de dezvoltare”, a precizat Nicolae Țarălungă.
Interesele politice vor fi lăsate la o parte
Zona Metropolitană include 17 localități, plus Consiliul Județean. Nouă consilii locale și-au dat, deja, acordul să fie parteneri în proiectul inițiat de consilierul județean Codruța Arvinte, de la PRM.
„Susțin din toată inima acest proiect, dar totul se învîrte în jurul Bacăului. De aceea este important să știm opțiunea Primăriei Bacău, dacă merge mai departe sau am născut un copil mort”, a spus Dragoș Benea, președintele CJ Bacău. Imediat, viceprimarul Onica a replicat. „Informații spre Primărie despre acest proiect au ajuns mai tîrziu. Este un proiect bun, nu sîntem împotriva lui, și are toată susținerea noastră. în următoarea ședință de Cosniliul Local, consilierii vor avea în mapă și acest proiect, să voteze pentru asocierea noastră. Acest pui se va naște viu!”, a declarat Neculai Onica. Vasile Ciubotaru, primarul comunei Itești, a susținut ca participanții în Asociație să lase la o parte interesele politice.
„Acest proiect nu trebuie organizat pe criterii politice. Proiectul este unul administrativ, pentru binele comunității, și trebuie continuat, îndiferent de cine este la putere. în plus, dacă oamenii au de cîștigat, nu contează nici că se pierd primari pe drum”, a spus Vasile Ciubotaru. înființarea Zonei Metropolitane Bacău va avea ca obiective atragerea de fonduri pentru repararea drumurilor, construcția de canalizări, rețele de apă sau gaz, atragerea unor investitori puternici și crearea de noi locuri de muncă. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.