Punctul pe „i”

Fațetele globalizării și integrarea transculturală

n Clasa politică franceză – pusă pe jar de propriile limite

Reforma administrației din România este încă în actualitate și în derulare. Promotorii acesteia trag cu ochiul ba la modelul anglo-saxon, ba la modelul francez. Se pare, deocamdată, că vor avea cîștig de cauză francofilii, ceea ce ar însemna să optăm pentru o (re)centralizare a administrativului, pentru o administrație de tip autocrat, autoritar și chiar cu o doză suplimentară de legături funcționale pe verticală. În acest caz, pentru România Axa anglo-saxonă (Londra-Washington) ar trece în umbră, cu consecințe neplăcute pentru credibilitatea președintelui Băsescu, promotorul acestei direcții de integrare culturală.

Am mai scris despre clasa politică franceză cu ocazia votului negativ acordat de către electoratul francez proiectului de Constituție pentru posibilul viitor stat federal european. În fapt, a fost un vot negativ dat în bloc întregii clase politice a Franței, dată fiind lipsa de eficiență și de eficacitate a acesteia. Proverbiala birocrație franceză – pusă la adăpost de fonduri publice suficient de mari pentru ca lumea să nu-i perceapă incompetența în mod direct și sensibil – nu a făcut ce și cît trebuia pentru a explica rostul federalizării, riscurile izolării și costurile sociale ale neintegrării depline. Cu siguranță, în balanța votului au atîrnat suficient de greu și voturile nemulțumiților “de culoare”, adică ale imigranților, mai vechi sau mai noi (săraci, marginalizați, neintegrați cultural). Aceștia sînt și ușor de influențat în plan ideologic, existînd, în mod cert, presiuni religioase și chiar politice externe. Probabil este de domeniul viitorului o cunoaștere cît de cît exactă a procentului celor care au ascultat îndemnurile liderului musulman Al-Qaeda de a boicota orice proces de consolidare și de integrare transculturală. Actul administrativ este, ca și actul pedagogic, unul care presupune o manipulare a maselor mai puțin informate, cu bătaie pe termen lung. Desigur, sensul manipulării poate fi unul exclusiv și imediat în beneficiul clasei politice, caz în care se creează disparități tot mai acute între cei care administrează și cei administrați. Dacă se procedează astfel, are loc o acumulare de tensiuni potențial explozive în momente de conjugare a acestora cu detonatori informaționali bine manevrați.
Este și cazul mișcărilor de răspuns ale birocrației franceze la recentele valuri de proteste incendiare apărute, inițial, ca o răzbunare a marginalizaților față de o intervenție brutală a poliției. Agresivitatea naște agresivitate – aceasta este explicația escaladării pe o scară din ce în ce mai largă a protestelor față de administrațiile autoritare nu numai din Paris, nu numai din Franța și nu numai din Europa. Desigur, apelarea la forță este unul dintre atributele administrației centrale și locale, aceasta fiind unul dintre mijloacele folosibile pentru îndeplinirea misiunii asumate de administrație: păstrarea liniștii publice, securitatea persoanei și păstrarea ordinii de drept etc. Dar, tocmai modul pompieristic (sic!) de a utiliza această prerogativă este dovada unui management defectuos la nivel de administrație publică.
Cum ar trebui să arate un management performant al unei structuri administrative locale? În primul rind, ar trebui să fie majoritară dimensiunea proiectivă și preventivă a strategiilor elaborate de acea administrație. Mai exact, a preveni este mai ușor, mai ieftin și mai uman decît de a vindeca, repara sau a plăti daunele provocate din varii motive.
Dar, a preveni presupune – ca o a doua direcție de eficientizare a managementului unei administrații – a informa și chiar de a forma atitudini și coeziuni sociale. Tocmai în vestita Franța, patrie a cartezianismului, a culturii și a educației pe baze democratice s-a simțit foarte acut lipsa unei preocupări pentru un comportament preventiv din partea guvernului central și a unora dintre instituțiile principale ale statului.
Recentele evenimente din Franța și din vecinătate probează și un fapt care nu a fost prea mult invocat și analizat: nevoia de a găsi soluții cultural-economice pe termen lung la procesul de amalgamare a națiilor, raselor, religiilor și ideologiilor, proces care este doar una dintre fațetele globalizării. Ca o curiozitate: oare autoritățile din România au tras oarece învățăminte din cele întîmplate în Franța? Va fi managementul intercultural un obiect de studiu important la școlile unde se pregătesc viitorii funcționari publici și acei care vor lucra în medii multiculturale și transculturale? (Catinca PIPER)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!