Fost colonel de armată, Pavel Monoranu este actualmente șeful de cabinet al lui Romeo Stavarache, primarul Bacăului. Departe de funcții și activitatea de zi cu zi, Monoranu este un dansator împătimit de muzică populară. A dansat toată viața lui, dar nimic nu-l ațîță mai tare decît folclorul, mai ales cel din Ardeal. Și-a început cariera de dansator de mic copil și a continuat-o pînă în armată. „Am făcut parte din echipelele de dansuri populare de la școala primară pînă la liceu. Chiar îmi plac dansurile populare. Am continuat să dansez și la școala militară, unde era un cerc folcloric”, ne-a explicat Monoranu.
De unde a prins Monoranu dragostea pentru dansul popular? „Cînd eram tînăr, am făcut unul dintre primele cenacluri unde se cînta de la folk la muzică populară. Acolo dansam și eu. Oricum, de dansat am învățat de la mama, care era educatoare și ea mi-a insuflat pasiunea asta”, recunoaște șeful de cabinet.
Chiar dacă este un împătimit al dansului popular, Pavel Monoranu nu se dă înapoi nici de la alte tipuri de dansuri. Are însă și cîteva excepții. Și în alegerea partenerei, acesta este extrem de atent, pentru că, după cum ne-a explicat, există un secret în a-ți alege partenerul de dans. „Se știe că dansul popular este unul dintre cele mai complexe dansuri și cine dansează bine populară dansează perfect si alte dansuri. Eu nu mă dau în lături de la vals și la tango, care sînt niște dansuri grele și le practic chiar bine. Nu-mi place însă să dansez bluse, pentru că e prea lent. Eu sînt foarte atent cînd îmi aleg partenera, pentru că dacă îmi iau o parteneră cu mînă mai grea, cum se spune, o să mă impiedic și n-o să-mi iasă dansul bine”, ne-a explicat Monoreanu.
Pentru că cine se aseamănă se adună, Pavel Monoreanu s-a căsătorit tot cu o împătimită a dansului popular. Soția sa este hotărîtă să ducă mai departe magia dansului, așa că dansează aproape zilnic cu copiii, chiar dacă aceștia, uneori, mai dau bir cu fugiții. (Alexandru COVACI)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.