Constantin CĂLIN

O vorbă nimerită pune pe gînduri, lămurește mai bine uneori decît zeci de pagini și ore de trăncăneală o situație sau o stare. Recent, într-un interviu radiofonic, actorul Sandu Sticlaru fu întrebat de ce nu se întoarce pe scenă. Onest, a răspuns: „Nu mai pot… M-au ajuns și pe mine toate celea”. Dacă-mi amintesc corect, după 1990, a circulat știrea că face chei într-un mic atelier bucureștean. Atunci, m-am gîndit la el ca la un filozof, un Spinoza care lucrează în metal. Să ai răbdarea să-ți treacă pragul toți uitucii, toți zăpăciții, toți agitații care au pierdut sau cărora li s-au furat cheile, să le asculți poveștile, multe din ele idioate, ba să-i și calmezi cu cîte o remarcă glumeață e, fără îndoială, o probă filozofică. Merita să fi mers în București numai ca să-l văd pe popularul actor în această ipostază. Prins de treburile de aci, am ratat ocazia.
O atitudine filozofică e și în cuvintele sale citate mai sus. „Nu mai pot… M-au ajuns și pe mine toate celea” pare afirmația unui fatalist. Dar, m-am întrebat, prin „toate celea” s-o fi referind doar la beteșugurile vîrstei, inevitabile? Să fie în fraza sa numai resemnare: acceptarea faptului că, artistic, e terminat? Tare aș fi vrut să-l văd în momentul în care a spus-o. Figura sa era, oare, a unui ins copleșit sau a unuia scîrbit? Categoric, „toate celea” nu înseamnă numai boli și lucruri penibile, ci și nevoi, invidii, dușmănii, hărțuieli, obstrucții etc., care înainte de a-ți dărîma complet sănătatea, îți afectează moralul. întotdeauna, șocurile, enervările și decepțiile preced cardiopatiile și ulcerul. „Toate celea” vin din trecut, sînt suma unor consecințe diverse, la care au contribuit oameni, locuri, vremuri: întîlniri nepotrivite, suprasolicitări, ratări. De unele o fi fost vinovat el însuși, însă cele mai multe i-au venit de la ceilalți. Cu articulațiile înțepenite de scaunul meșteșugului, actorul devenit filozof fără voie a meditat, desigur, la ele și l-a cuprins lehamitea, cînd nimic nu mai are sens și haz, – o lehamite totală, din acelea care te opresc să-ți amintești cu nostalgie de fostul loc de muncă ori să primești sugestia de a reveni acolo, fie chiar și pentru o singură zi. Mai bine să faci chei pentru năuci ori pentru zgîrciți, decît să te întorci printre inși ostili și vanitoși. Ciudat, încercînd să-i înțeleg cazul, realizez că și eu sînt un Sandu Sticlaru, și alții, și alții. Ieșit la pensie, nu mi-a trebuit nici o lună ca să-i aprob pe cei care declară că nu vor să mai audă de instituțiile prin care au trecut, ci doar de cîțiva dintre oamenii lor. Astfel, de mă întreabă sau mă îndeamnă cineva, spun: „Nu mai pot… M-au ajuns și pe mine toate celea…” Fără să vreau, momentan, la mine vorba are, pe lîngă indiferență, și un accent de indignare.tia de a reveni acolo, fie chiar și pentru o singură zi. Mai bine să faci chei pentru năuci ori pentru

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!