Primăria Bacău spune că ar vrea să își elimine corupții

Administrator

Un proiect de colaborare privind asigurarea transparenței în administrația publică locală a fost încheiat, în aceste zile, între Primăria Bacău și reprezentanții mai multor organizații neguvernamentale. întocmit în cadrul programului „Integritate în activitatea administrației publice locale”, derulat în această perioadă în municipiul Bacău de o serie de organizații neguvernamentale din România, în parteneriat cu o serie de organizații similare din Olanda, proiectul reprezintă o premieră pentru activitatea administrației publice locale. Este pentru prima oară cînd societatea civilă propune Consiliului Local o serie de măsuri privind creșterea transparenței decizionale în actul administrativ. Proiectul, întocmit e Grupul de Inițiativă Locală (GIL), organism din care fac parte atît reprezentanți ai administrației locale, cît și ai societății civile, a obținut aprobarea consilierilor locali, iar începînd din această toamnă devine și operativ. Constantin Topală, coordonator regional al Asociației Pro Democrația și coordonatorul GIL, spune că, odată încheiat acest parteneriat, va fi organizată, pentru început, o întîlnire între reprezentanții Primăriei Bacău și cetățeni, unde vor fi dezbătute probleme ce țin strict de administrația publică locală. „Proiectul se concentrează asupra conflictului de interese și încearcă să caute soluții pentru stîrpirea acestui fenomen. Scopul acestei acțiuni, care se va desfășura pînă în luna martie 2006, este de a ridica standardele de calitate și integritate și de a dezvolta capacitatea administrației locale de a lupta împotriva corupției”, spune Constantin Topală.
Proiectul se desfășoară în 12 localități din România, printre care se numără și municipiile Bacău și Onești. în fiecare din aceste localități s-a constituit cîte un așa-numit „grup pentru integritate”, din care fac parte reprezentanți ai ONG-urilor, mediului de afaceri, mass-media, sindicatelor, consiliului local, funcționarilor publici și Curții de Justiție. Constantin Topală adaugă că întreg proiectul este un experiment la finalul căruia vor fi întocmite, în fiecare din cele 12 orașe, cîte un plan social, care urmează să fie supus spre aprobare consiliilor locale. „Pe baza acestor planuri locale se va elabora un manual care va putea fi consultat și, mai apoi, pus în aplicare de administrațiile publice din toate orașele din România”, mai precizează Constantin Topală. (Elena SOLOMON)iectul este un experiment la finalul căruia vor fi întocmite, în fiecare din cele 12

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.