Spitalele care au datorii la materiale sanitare (seringi, feșe, reactivi) sînt amenințate cu sistarea aprovizionării cu acestea de către furnizori. Și aceasta, pentru că ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a decis ca plata arieratelor spitalelor să se facă abia după ce o comisie va evalua activitatea directorilor unităților în cauză. Acțiunea se va finaliza la 15 decembrie, ceea ce înseamnă că firmele furnizoare de produse medicale (materiale sanitare, în principal) își vor primi banii după această dată. în județul Bacău, deocamdată, primul care ar putea fi lăsat fără materiale sanitare este Spitalul Județean de Urgență (SJU). „Noi avem de plătit la furnizori 324.191 lei noi (3.241.910.000 lei vechi-n.n.) pentru materiale sanitare și reactivi. La acestea, într-adevăr, este posibil să apară probleme”, ne-a declarat Natalia Jicmon, director cu îngrijiri medicale, purtătorul de cuvînt al SJU. Conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) susține, însă, că nici un spital nu este în pericol de a rămîne fără produse medicale. „Pînă la sfîrșitul acestei luni, spitalele vor ajunge la zi cu plata tuturor datoriilor. Noi le-am virat încă de vineri, 11 noiembrie, prima tranșă de bani din suma contractată pentru această lună. Urmează ca zilele acestea să le dăm și restul”, afirmă Dan Stoica, director adjunct cu delegație la CJAS. Aceasta are pentru finanțarea spitalelor în luna noiembrie 79 miliarde lei, sumă din care, evident, mare parte se va duce pe salarii. La rîndul lor spitalele mai au, însă, în total, datorii la medicamente, materiale sanitare și utilități, care depășesc 80 miliarde lei. Numai SJU are de achitat peste 63 miliarde lei, din care 18 miliarde lei sînt restanțe care au depășit termenul legal de plată. (Elena ȚINTARU)italelor în luna noiembrie 79 miliarde lei, sumă din care, evident, mare parte se va d
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.