Nici brokerii nu mai cred, toți, în SIF-uri
Flacăra societăților de investiții financiare la Bursa de Valori București rămîne moderată. La foc mic, și ieri, 15 noiembrie, acestea au ținut însă o treime din piață. Indicele BET-FI, care le urmărește activitatea bursieră a avut și el o creștere moderată, de numai 0,42 de puncte, iar între cele cinci societăți din această categorie SIF Moldova a rămas ieri pe loc, la 1,92 de lei pe acțiune. în numai 221 de tranzacții, pentru acest emitent s-au transmis ordine în piață vizînd mai puțin de 1,7 milioane de acțiuni, iar valoarea totală a lor a ajuns la doar 3,2 milioane de acțiuni. Cumpărători poate ar fi, dar vînzătorii mai așteaptă. Brokerii fac, în presă, declarații contradictorii în legătură cu aceste societăți la Bursa de Valori, ceea ce demonstrează că jucătorii trebuie să-și aleagă bine societățile de servicii de investiții financiare. Ieri au apărut, astfel, declarații care dau ca sigură atingerea de noi maxime istorice pe segmentul SIF-urilor în perioada imediat următoare, alții cred că nu sînt motive de optimism. Pe cine să mai crezi? Cert este că SIF-urile vor rămîne în atenția investitorilor oricum, iar o speculație cu acțiunile lor pe piața derivatelor de la Sibiu ar putea să mărească profitul din astfel de investiții. La fel de cert este că acum se acumulează pe acțiuni SIF, iar variațiile de preț vor juca în limite normale. Cum pe Bursă investițiile nu se fac pe termen scurt, în cazul societăților de investiții financiare este clar că investitorii vechi au de cîștigat. Creșterile au fost însemnate și de la începutul acestui an și, mai ales de la începutul anului 2000.
în ceea ce privește celelalte societăți băcăuane de la Bursa de Valori, dacă pe 14 noiembrie, cu numai o tranzacție, Rafo Onești a ajuns din nou la o valoarea în creștere a acțiunii, care a săltat de la 1,60 la 1,64 de lei, ieri în dreptul Rafo a fost liniște. La fel, Aerostar a rămas de pe 4 noiembrie la 3,90 de lei. Sofert este suspendată de la tranzacționare după ce acționarii ei au aprobat procedura falimentului, la valoarea de 0,0118 lei pe acțiune din 4 octombrie, și este posibil să rămînă în continuare la fel pentru că Tribunalul Bacău a mai dat un termen de judecată a acestei cauze, în decembrie, iar Robinete Industriale Bacău în continuare este oprită de la tranzacționare. Aerostar rămas la 3,95 de lei, din 28 octombrie. Uton a fost tranzacționată pe 11 noiembrie și a scăzut la 12,40 de lei pe acțiune. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.