La 6 septembrie 1450, Bogdan al II-lea, avîndu-l alături pe tînărul Ștefan, obține o victorie asupra oastei poloneze în Codrii Crasnei, „dar cu eforturi mari și datorită vitejiei ostașilor moldoveni”. În loc să fie luați prin surprindere conform capcanei întinse de domnul moldovean polonezii, datorită trădării unui boier, îl așteptau pregătiți. Aici, pentru prima dată află Ștefan ce înseamnă divulgarea secretului.
Din primii ani de domnie Ștefan, va face tot ce este posibil să-și controleze, în țară, boierii haini, iar în exterior să urmărească acțiunile dușmanilor. Iscoadele sale se aflau peste tot, informîndu-l la timp de orice acțiune împotriva sa, ori a Moldovei. Păstrarea secretului era unul dintre factorii hotărîtori și pentru adversarii domnului. Regele Ioan Albert declara: „Mi-aș arde cămașa de pe mine dacă aș ști că-mi cunoaște inamicul planurile mele ascunse „.
Însuși marele sultan Mahomed al II-lea declara în 1481: „Dacă un fir din barba mea ar cunoaște gîndul meu, l-aș smulge”.
Ștefan era foarte precaut și la curtea sa din Suceava. Nu erau simple povești că „zidurile au urechi, sau trag cu urechea”. Zidurile groase adăposteau destule locuri de taină în care domnitorul se putea sfătui cu dregătorii în hotărîri importante. Mulți din hangii aflați „la răscruce de vînturi”, urmăreau și avertizau de orice mișcare împotriva domnului. Iscoadele lui Ștefan l-au urmărit pas cu pas pe Matei Corvin, de la intrarea acestuia în țară pînă la lupta de la Baia. Altele se aflau mai de mult aici, așteptînd să-și facă datoria. Ștefan scapă, în anul 1468, de capcana pe care i-o întinsese regele Cazimir al Poloniei, tot datorită iscoadelor, care i-au dat „știri cu privire la adevăratele sentimente ale regelui”.
La 27 februarie 1470 domnul moldovean atacă și distruge atît de fulgerător cetatea Brăilei, încît Radu cel Frumos n-a putut schița nici un gest de apărare. Aceasta n-ar fi fost posibil fără ajutorul negustorilor din Brașov, care îi trimit lui Ștefan „arme și îngăduie oamenilor acestuia să vină la Brașov, unde culeg informații în legătură cu mișcările muntenilor”. Încă din noiembrie 1474 Ștefan aduna informații despre pregătirile turcești.
Marea înfrîngere a turcilor în bătălia de la Vaslui a fost, „într-o anumită măsură, consecința lipsei de informații a turcilor cu privire la forța și capacitatea de luptă a oștirii moldovene și a tacticii adoptate de Ștefan cel Mare de a angaja bătălia pe un teren mlăștinos, care, cu toată exagerarea ce ia de scuză a cronicarului turc (Așîk-Pașa-Zade), a jucat un rol hotărîtor în deznodămîntul final”. Dar, deși Ștefan îi tăiase dușmanului „mîna dreaptă”, pericolul nu era îndepărtat. La 26 iunie, Ștefan scria neliniștit solilor săi din Ungaria: „… Și despre turci așa să știți că iscoadele noastre ne-au povestit acestea… Am mai aflat prin iscoadele noastre despre vrăjmașii creștinătății, despre necredincioșii turci, că vin împotriva noastră. Și din nou ne-a venit veste temeinică că turcii vin spre noi, împotriva noastră și împotriva țării noastre și pe apă și pe uscat”. Deci, informația primită e „temeinică” și demnă de toată încrederea. Agenții lui Ștefan se aflau atît în Crimeea, cît mai ales în Turcia. La sfîrșitul iernii anului 1476 brașovenii îl trimit pe meșterul armurier Mihai cu știri despre „lucru turcilor”, iar Ștefan îi asigura că „Și ce va spune din partea domniei mele către domnia voastră omul nostru Mihai meșterul să-l credeți în toate, căci sînt vorbele noastre”. În primăvara aceluiași an Ștefan e informat „în legătură cu pregătirile pe care le făceau turcii”. Din nou, Ștefan, la 11 iunie, le mulțumește pentru informații brașovenilor. Mai mult, după ce oastea turcească pătrunsese în Moldova. Ștefan le dă „o călăuză”, care „abătîndu-se de la drumul cunoscut, a pornit, chipurile, pe drumul care ducea la luptă”.
La 5 ianuarie 1477 brașovenii îi dau din nou „știri”. Iscoadele sînt foarte active la Veneția, dar și din Țara Românească.
În 1479, 1480, 1481, informațiile între brașoveni și domnul Moldovei devin tot mai dese. La 5 septembrie 1485 armata lui Ali-bey intră în „vilaietul Moldovei”, rătăcind zile în șir fără să-l găsească pe Ștefan.
Cronicarul turc Pașa-Zade scria: „În sfîrșit am pus mîna pe o iscoadă din oastea acesteia și l-am întrebat:
– Încotro a plecat Ștefan sau unde se află?
Acel prins a vorbit așa:
– Ștefan cel Mare a plecat și s-a dus în vilaietul leșesc”.
Războiul informațiilor continuă. Ștefan nu-i scapă din ochi nici pe poloni. Află de tratativele din 1494 desfășurate la Levoca ale regelui Ioan Albert cu frații săi, desfășurate „în cel mai mare secret”.
În fața unui iminent pericol din partea Poloniei, Ștefan „nu stă cu mîinile în sîn în fața unei primejdii atît de mari” și apelează chiar la turci, scriindu-le: „…Avem oameni trimiși ca iscoade pentru a obține vești. Orice știri vor aduce, ele vor fi în grabă făcute cunoscute Înaltului Prag”. Cronicarul Wapovski arăta în 1497 că exactitatea informațiilor furnizate de iscoade era atît de mare, nu numai la efective, armament, și chiar și la „căruțași, negustori și servitori”.
Dar nici Ștefan cel Mare nu scapă de spioni. La cetatea Sucevei sosește, la 1 august 1502, Matteo Muriano, „doctor în arte și medicină”, dar și spion sadea. Chiar din prima scrisoare, el dă dogelui Veneției informații privind starea domnului, a urmașului său la tron, „posibilitățile de mobilizare a unei armate de 60.000 de ostași, la bogățiile țării, la poziția strategică și relațiile externe ale Moldovei, la potențialul de luptă a hatmanului Crimeei”. Moartea lui Muriano, suspectă, pune capăt activității sale de doctor, dar mai ales de spion. În afara iscoadelor, Ștefan a avut de partea sa, în ciuda cîtorva boieri haini, populația care, ca în legenda Vrîncioaiei, și-a oferit nu numai informațiile, ci și feciorii pentru a-l sluji pe domn. (Eugen ȘENDREA)
Lasă un răspuns