Un echilibru extrem de fragil

Parcurgînd, în totalitate sau în parte, analizele economico-sociale și politice ale anului care tocmai s-a încheiat, ca și o parte din previziunile anului 2006 făcute de analiștii români și de cei de la grupul de presă britanic „The Economist”, se pare că ne așteaptă un an complicat pe toate planurile, destul de greu de anticipat din punctul de vedere al succesiunii și modului de finalizare a principalelor evenimente ce se vor derula pe parcursul anului. Și asta, pentru că așa cum observa unul dintre analiști, „echilibrul dintre evenimentele pozitive și cele negative, preconizate să se întîmple în următoarele 12 luni, se arată extrem de fragil”.
La ceva mai mult de un an de guvernare portocalie, divergențele dintre liberali și democrați, dublate de cele dintre președinte și premier, ar putea avea efecte negative, mai ales în planul aderării la Uniunea Europeană, putîndu-se solda chiar și cu pierderea puterii de către actualul guvern. Continuarea pantei descendente a încrederii pe care se află primul-ministru și al său guvern se datorează în special deselor justificări cuprinse în discursuri mult prea tehnice, decît dificultăților propriu-zise cu care se confruntă în momentul de față cetățenii României.
Fără a acorda prea multe circumstanțe atenuante/scuzabile guvernului Tăriceanu, trebuie să recunoaștem că a fost un an dificil nu numai pentru românii cei mereu năpăstuiți, ci și pentru guvernanți, din cauza unor probleme suplimentare și imprevizibile – valuri de inundații, gripă aviară, greva din învățămînt etc. – care au dezechilibrat bugetul și au îngreunat și mai mult situația României, care se zbate din răsputeri să acumuleze un punctaj favorabil în vederea accederii în UE. Interesante au fost, în 2005, printre atîtea momente grele, și efectele psihologice asupra une populații deseori derutate sau chiar manipulate prin intermediul mass-media. Astfel, în luna iunie, odată cu cel de-al doilea val de inundații care s-a abătut ca un blestem asupra României, am avut parte de furtunoase dezbateri privind o serie de decizii ce s-au luat în legătură cu proprietatea și justiția, dar și cu faimoasa demisie „irevocabilă” a premierului Tăriceanu. Și iată care a fost și efectul psihologic, bine surprins și prezentat de o publicație de profil: „Gestionarea defectuoasă a problemelor sinistraților, împreună cu semnalele clare ale războiului dintre președinte și premier au avut un impact asupra românilor dintre cele mai interesante și neașteptate. în ianuarie, președinția și guvernul se aflau – ambele, la cote înalte de încredere – cu un plus în partea președintelui. Ar fi fost de așteptat ca scăderea popularității unuia să afecteze, într-o oarecare măsură și imaginea celuilalt. în fond, cîștigaseră împreună puterea. Dar, paradoxal sau nu, prăbușirea popularității primului ministru nu a afectat și (încă) nu afectează încrederea în Traian Băsescu, cel din urmă reușind să se mențină la o cotă de peste 50%. Acest lucru nu ține numai de carismă sau de amploarea gafelor. Probabil că, în momentul în care electoratul are în față două instituții în care încrederea începe să se clatine, din necesitatea subconștientă de a prezerva un pol de siguranță, toate sentimentele negative – indiferent de unde provin – sînt dirijate asupra pilonului mai slab”.
După 16 ani de tranziție nu am reușit să conturăm decît un sistem economic conjunctural, dominat de o eficiență mult prea modestă, ca și de lipsa competitivității. Este adevărat că multe întreprinderi produc pierderi în loc de profit, dar și că în România cîștigurile din muncă sînt prea mici, salariul mediu net pe economie nedepășind 200 de euro. Și asta în timp ce, în jurul nostru, în țări ca Cehia, Ungaria sau Polonia, salariul mediu este de două, de trei sau de patru ori mai mare decît în România, în Slovenia acesta trecînd de 1100 de euro! Salariile românilor sînt derizorii pentru că, la noi, din considerente populiste, ani în șir au fost ignorați factorii care peste tot în lume aduc mai mulți bani: productivitatea, eficiența și competitivitatea. Realitățile mai puțin obișnuite, uneori chiar prea crunte, creează necesități de readaptare, de mai mică sau mai mare dimensiune, în legiferări și în Constituții pînă și în țările cele mai progresiste și mai dezvoltate. în cadrul acestui proces mentalitățile, evoluate și în curs de evoluție, se dovedesc deseori determinante, chiar și în măsura consolidării lor cauzale. Mentalitățile românilor favorizează ritmurile de dezvoltare. De accelerarea ritmului de dezvoltare depinde intrarea oricărei țări într-o anumită perioadă în Comunitatea Europeană, intrare pentru care punctul de plecare este progresul țării. Este adevărul pe care trebuie să-l conștientizeze o Românie a cărei dezvoltare necesită o politică de descentralizare controlată, cu orientare sigură spre „democrație”.
Pînă una-alta, anul 2006 va fi hotărîtor pentru aderarea României la structurile europene, iar dincolo de cifrele și procentele prezentate de analiști, realitatea socială rămîne barometrul cel mai important al performanțelor guvernamentale, care trebuie să se facă simțite în rîndurile populației. Cu toate nebuloasele care planează deasupra României, cu toate grijile și speranțele pe care și le fac românii, cu certitudini sau mai multe incertitudini, de-abia după 365 de zile, la sfîrșitul anului 2006, vom ști exact pe ce drum vom putea porni. Chiar dacă odiseea integrării va marginaliza și va dispera majoritatea românilor, drumul pe care trebuie să-l alegem este cel care va merge înainte. Ca și viața, de altfel. (Romulus Dan BUSNEA), printre atîtea momente grele, și efe

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!