Farmacie aflată în fața poliției, spartă de hoți

Administrator

Farmacia din Berești-Tazlău a fost calcată de hoți. Aceștia au plecat de acolo cu un calculator, în care era trecută întreaga arhivă și programul de calcul pentru rețetele gratuite și compensate, și cu faxul. De pe rafturile farmaciei, hoții au luat și vitaminele. „Hoții au intrat cu chei potrivite, pentru că nu a fost forțată ușa și nici nu au spart geamurile. Dimineață, cînd am ajuns în apropiere de farmacie, vînzătoarele de la magazinele din jur mi-au spus că farmacia este deschisă și că se perindă oamenii pe acolo. Cînd am ajuns, am văzut că hoții mi-au furat calculatorul, faxul și vitaminele din farmacie. Am anunțat poliția și au demarat cercetările. Farmacia mea este situată vis-a-vis de postul de poliție din comună”, ne-a declarat farmacista Dorina Filip. Ea mai spune că hoții au lăsat ușa deschisă, deoarece aceasta trebuia să fie armată înainte de a fi închisă. „Mă așteptam să am probleme la farmacia din Tescani, deoarece este mai izolată, dar nu aici, în centrul comunei. Hoții nu au luat însă alte medicamente, un calorifer și televizorul din farmacie. Am refăcut situația de la cap la coadă din actele și dischetele pe care le păstram”, a precizat farmacista, care și-a montat și sistem de alarmă împotriva hoților.
Incindentul de la Berești-Tazlău a intrat în atenția organelor de cercetare. Poliția din localitate a demarat ancheta. „Formăm cercul de suspecți și încă nu ne putem pronunța”, ne-a declarat Ghoerghe Mihai, șeful de post din comună. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.