Inițiativa primarului Viorel Miron de a organiza ieri, 20 ianuarie, prima întîlnire pentru analizarea perspectivelor de dezvoltare a zonei Comănești – Valea Muntelui a avut succes. Mai mult de 100 de persoane au umplut la refuz sălile Palatului Ghika și au urmărit, preț de trei ore, punctele de vedere ale unor șefi de instituții județene implicate în întocmirea unei strategii de dezvoltare în această zonă. Oameni de afaceri din Comănești și din localitățile de pe Valea Muntelui, reprezentanți ai autorităților locale din această zonă, intelectuali și șefi de isntituții locale au urmărit, astfel, aprecierile și propunerile de dezvoltare ale directorului Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a județului Bacău, Mihai Banu, ale directorului Oficiului Județean de Consultanță Agricolă, Vasile Aichimoaie, ale consilierului județean Ioan Chiriac, fost vicepreședinte al acestei instituții în mandatele anterioare, și Stelian Mîrza, șeful centrului zonal al Agenției Naționale de Dezvoltare a Zonelor Miniere. De asemenea, au venit la întîlnirea cu oamenii de afaceri și autoritățile din zona Comănești și cu potențialii investitori de aici reprezentanți ai Prefecturii Bacău și ai Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile Mici și Mijlocii, care le-au prezentat celor de față posibilitățile de colaborare în realizarea de investiții și de creditare a acestora.
Punctul de plecare al celor prezentate ieri la Comănești au fost cocluziile unei analize pe care economistul Vlăduț Severian Iacob le-a cuprins într-o carte. Titlul acesteia este semnificativ pentru acțiunea de ieri: „Valea Muntelui – dezvoltare economică în contextul integrării europene”. Fiu al locului, fiind născut în Palanca, Vlăduț Severian Iacob a surprins zona în evoluția ei istorică și, folosind armele economistului, dar și pe cele ale sociologului, a ajuns la concluzii interesante, de care cei care vor pune umărul la dezvoltarea zonei ar trebui să țină cont. La rîndul lor, șefii instituțiilor din fruntea agriculturii băcăuane au prezentat perspectivele de dezvoltare în zonă prin prisma programelor de finanțare lansate anul trecut, între care Programul Fermierul este deja cunoscut. în acest context, avînd în vedere potențialul zonei, creșterea animalelor ar putea aduce comăneștenilor și locuitorilor din toate localitățile de pe Valea Muntelui cîștiguri frumoase, dacă ei vor lucra în sensul cerințelor Uniunii Europene. De aceea, o investiție de mare valoare este acum pregătită pentru zona Comănești, o fabrică de prelucare a laptelui de mare capacitate, realizată cu finanțare din Ungaria și Austria și cu sprijinul Guvernului Român.
Despre concluziile simpozionului de ieri de la Comănești vom reveni, însă, cu amănunte. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.