Justiția alternativă nu are trecere la băcăuani

Administrator

Justiția alternativă, sau instanța de arbitraj, de comun acord aleasă de părțile care își dispută un patrimoniu, nu a prins deloc la băcăuani, deși aceste tribunale alternative funcționează legal în Bacău, de ani buni. Una dintre ele este comisia de Arbitraj de pe lîngă Camera de Cormerț, Industrie și Agricultură, înființată de aproape zece ani. După atîta timp, abia dacă se pot număra pe rolul acesteia cîteva procese pe an, deși funcționează perfect legal, iar deciziile acestora sînt recunoscute de instanțe și au putere executorie, la fel ca și hotărîrile judecătorești de pe rolul instanțelor clasice. Fenomenul se explică prin aceea că băcăuanii preferă tot calvarul proceselor interminabile din sălile de tribunal.
„Este de neînțeles ce se întîmplă, pentru că, aici, procesele au o durată de maximum șase luni pentru soluționare, taxa de timbru este infinit mai mică decît la instanțele clasice și, în plus, hotărîrea care se dă în acest proces este definitivă și executorie, nu mai există cale de atac și de tergiversare a unui proces”, ne-a spus avocatul Petru Hărătău, președintele Comisiei de Arbitraj. Trebuie precizat însă că aici se rezolvă doar litigiile patrimoniale, și doar în condițiile în care părțile au specificat în clauzele contractuale că litigiile dintre ele se pot rezolva și la Comisiile de arbitraj. „Este un fel de instanță ad-hoc, în care judecătorul este fie o persoană aleasă la întîmplare să soluționeze litigiul, fie este ales din lista de arbitri de la Comisia de arbitraj. în Bacău, pe această listă figurează 25 de persoane, care au fost selecționate după criteriul cetățeniei române și al unei reputații neștirbite, a căror autoritate să fie recunoscută de ambele părți. Cu toate aceste avantaje de care vorbim, numărul proceselor de la Comisia de Arbitraj este ridicol de mic. De exemplu, anul trecut au fost doar șase dosare”, ne-a mai spus Hărătău.

Probele se pot administra de către avocați

O altă insituție, care a fost înființată anul trecut, la care nu se apelează însă, este cea a medierii. Aceasta funcționează la instanțele judecătorești clasice, tot în domeniul litigiilor patrimoniale, și presupune ca avocații ambelor părți să cadă de comun acord să-și facă probatoriul înainte de a ajunge cu dosarul în fața judecătorului. „Asta presupune ca fiecare dintre avocați să administreze toate probele care crede de cuviință că sînt în favoarea clientului său și-i dovedesc acestuia dreptatea. Apoi, cu acest probatoriu gata făcut, se prezintă cu dosarul în fața judecătorului și-i cer să facă dreptate. Se scutește în acest fel o grămadă de timp, pierdut prin instanță, care pînă la judecarea fondului acordă o grămadă de termene, pentru vicii de procedură, pentru citarea martorilor, pentru efectuarea unor expertize și contraexpertize, cînd, în condițiile în care aceste probe s-ar administra de către avocații părților, judecătorul ar trece direct la judecarea cauzei”, a arătat avocatul.
Doar că, pînă acum, deși toți avocații știu de facilitățile oferite de instituția medierii litigiilor patrimoniale, nu există nici un dosar care să se fi judecat după acest sistem . „Am auzit de mediere, și chiar am încercat să-mi conving cîțiva clienți, mai umblați prin lume, să recurgem la ea, dar n-au vrut. în plus, se pune problema plății onorariilor noastre. Clientul te plătește mai bine dacă vede că te bați în instanță cu avocatul părții adverse și este greu de crezut că pe noi, avocații, nu ne va mai interesa, la un moment dat, dacă luăm de exemplu cinci sau zece mii de lei pentru un proces”, ne-a spus unul dintre avocații cu vechime din Baroul băcăuan. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.