Anul Mozart

Omul cel mai iubit de Dumnezeu

Vasile PRUTEANU

„Aș vrea ca toate adevărurile lumii să fie purtate numai pe armonii mozartiene, care sînt echivalentul sonor al parfumului de roze”. Asta își dorea Emil Cioran cînd extazurile muzicale îl copleșeau, oferindu-i prin muzică acea pauză fermecătoare dintre viață și moarte. Ce anume a pus în muzica sa „cel mai iubit de Dumnezeu” (Ama – dragoste, Deus – Dumnezeu), cel numit Wolfgang Amadeus Mozart? De ce muzica mozartiană fascinează lumea de 250 de ani încoace, fără ca vreunui om să-i fi trecut prin cap vreodată s-o nege sau s-o ocolească? Cred că acea grație nepămînteană, care înalță fericirile muzicale pînă în preajma jocului de îngeri și-ți dă senzația de nemurire, de viață veșnică într-un rai înmiresmat de toate aromele divine. De aceea, Mozart îl făcea pe Cioran să regrete eroarea lui Adam și alungarea lui din Rai.
Oamenii au cuprins cu mintea, dar niciodată complet cu simțurile, cosmica vibrație sufletească a muzicii lui Mozart. Savanții au făcut experiențe copleșitoare, care i-au uimit: oameni sau animale agitate s-au potolit imediat cînd li s-a pus muzică mozartiană; plantele din grădini și sere au crescut mai viguroase în sunetul armoniilor acelorași muzici; ascultînd simfoniile și concertele lui Amadeus, lucrătorii industriali sau cei de pe ogoare deveneau infinit mai productivi, iar la sfîrșitul programului de muncă erau mai veseli și deloc obosiți. De ce oare, se întrebau savanții? Cred că tot Emil Cioran a găsit răspunsul cel mai potrivit: pentru că „în puritatea aeriană a acestei muzici – care atinge o sublimă gravitate – nu odată te simți ușor, transparent, îngeresc. Ai atunci impresia că ție, ființă nemîngîiată, îți cresc aripi ce te avîntă într-un zbor senin, cu surîsuri discrete și voalate, cu eternități de farmec eteric și de transparențe dulci și mîngîietoare”. Este, cred eu, ca și cum ai trăi într-o lume paradisiacă. Așa că apariția acestui geniu (care de la numai 6 ani a început să compună) este un miracol pe care nici o minte omenească nu îl poate explica. Fapt e că opera sa n-a fost niciodată negată, exaltată sau devalorizată în raport cu atmosfera diferitelor etape istorice ale omenirii, cum s-a întîmplat cu creația altor compozitori, aplaudați în viață, uitați puțin după moartea lor, redescoperiți mai tîrziu în ritmul diferitelor generații.
Știm că sînt miracole pe care nici cea mai ascuțită inteligență nu le poate cuprinde. Cine ar putea înțelege, de pildă, cum de urna cu inima lui Chopin a rămas neatinsă după ce Biserica „Santa Croce” din Varșovia a ars pînă în temelii, transformînd totul în cenușă? Unde este omul ce ar putea demonstra credibil de ce Mozart a fascinat pe toți regii și prinții Europei vremii lui, de ce a fost atît de iubit chiar de cei mai răi și înverșunați oameni? De ce acest copil avea deasupra puterii sale creatoare, deasupra strașnicei sale măiestrii, acel dar de a transforma în aur tot ce atingea? Asemenea daruri sînt foarte rar întîlnite în istoria artei. Alături de Mozart doar Rafael și Eminescu au mai izbutit ca pînă la 35 sau 39 de ani să lase lumii o moștenire spirituală atît de bogată, fiind apoi chemați la Dumnezeu cînd suferințele trupești i-au copleșit.
Din ce e făcută muzica lui Mozart? Din nimic cunoscut pînă la el. Mozart a rupt, cu talentul său, disciplinele contrapunctice ale predecesorilor săi, transformînd acompaniamentul melodic într-o simplă legănare armonică, atît de simplă încît scriitura sa părea făcută pentru un copil. Rondouri jucăușe, menuete delicioase, inefabile cantabile sînt atît de simple, atît de clare încît orice om cît de cît inițiat și-ar putea închipui că le-ar compune cu ușurință. Nici pe departe! în toate lucrările lui Mozart există un suflu divin, o energie proprie, o dinamică invizibilă, o forță uluitoare departe de a fi la îndemîna oricui. Născut acum 250 de ani, Mozart continuă să fie prezent printre noi, la fel de tînăr și frumos, la fel de proaspăt, la fel de adorabil ca deliciosul paj din „Nunta lui Figaro” (operă pe care a compus-o cu nesfîrșită bucurie), mereu uimit în fața spectacolului lumii și a destinului care îi povestește viața și opera sa. Nu întîmplător UNESCO a pus doi ani la rînd cultura lumii sub semnul marilor compozitori. Anul trecut i-a fost dedicat lui George Enescu, anul acesta lui Wolfgang Amadeus Mozart. E un „requiescat in pace” pentru odihna lor eternă și pentru liniștea sufletească a întregii omeniri iubitoare de muzică.care înalță fericirile muzicale pînă în preajma jocului de îngeri și-ți dă senzația de nemurire, de viață veșnică într-un rai

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!