Ai cui sînt ziariștii?

Administrator

Ștefan RADU

Din ce în ce mai multe voci spun că ar exista semnele unei crize de credibilitate în mass-media. La o recentă întîlnire între reprezentanți ai presei locale și cîteva personalități din țară, recunoscute în domeniul formării ziariștilor, acest semnal de alarmă a fost tras din nou. Numeroase studii de piață și analize independente arată că mediul jurnalistic trece printr-o perioadă de adînci frămîntări. După 16 ani de expresie liberă, o serie de erori inițiale se răzbună. Asumarea unei atitudini justițiare, mult peste limitele unor reguli democratice, a condus la abordări pătimașe ale subiectelor cotidiene, la dispute inexplicabile pentru publicul care așteaptă informația corectă și completă. Credibilitatea presei a avut de suferit mai ales din cauza expresiei: tonul mult prea nervos, frazele sentențioase și impulsivitatea stilului par a nu mai fi pe placul unui public preocupat de o agendă proprie. Un coleg din presa centrală a îndrăznit să pună un diagnostic, poate neplăcut pentru noi: „Uneori, agenda ziariștilor nu coincide cu agenda cititorilor”. Altfel spus, unul este sistemul nostru de urgențe și altul este interesul imediat al celor care cumpără produsele noastre jurnalistice.

Economia de piață se arată nemiloasă și cu ziariștii. Pentru ca ideile și propunerile lor să ajungă la public este nevoie de un suport mediatic (ziar, radio, televiziune…). Și el costă. Astfel au apărut patronii de presă. Mă voi referi, în continuare, mai ales la publicațiile tipărite. Nu-i vina jurnaliștilor că unii investitori au o imagine mai bună, iar alții au gîndit mass-media ca pe „un buzdugan bun de ridicat la nevoie”… Puțini au înteles, la momentul oportun, că principalul capital la o publicație este credibilitatea. Restul – sedii, calculatoare, mașini etc. – se pot cumpăra de la colț de stradă. Credibilitatea se construiește cu fiecare om care intră în redacție și ajunge să-și publice articolele. Contează cît de bine este școlit și ce sistem de valori morale are. în plus, am sentimentul că la noi se scrie mai mult decît se citește… E o chestiune de deprindere… Chiar dacă ziaristul se ascunde printre paginile unui periodic, cititorul îl va „citi” necruțător exact așa cum este. Gălăgia, limbajul „ascuțit”, fermitatea unor sentințe false vor ține loc de profesionalism doar o vreme. Apoi ies la iveală și carențele de educație, și analfabetismul moral, și toate frustrările cele mai intime. Pentru a curăța mediul jurnalistic de asemenea „erori” trebuie doar „puțintică răbdare, monșer!”… Publicul, pînă la urmă, acționează cel mai corect.

Există, însă, și alte elemente care nu pot fi controlate de breasla ziariștilor. Existența unor publicații corecte și morale depinde de societatea în care apar. Nu doar banii patronului și inteligența jurnaliștilor sînt de-ajuns pentru a asigura succesul pe piață. Chiar supraviețuirea economică nu e garantată… Este nevoie de susținerea comunității în slujba căreia se află o publicație. Adică oamenii să demonstreze că realmente au nevoie de informație corectă și de o presă puternică. Pentru asta trebuie să plătească: un ziar, ca să ajungă la chioșcuri, costă. Un cititor adevărat nu consideră prețul prea mare și nici nu cere gratis un asemenea serviciu. Puterea unui ziar stă în tirajul vîndut și în numărul de abonamente. Poți fi profesional independent, dacă ai banii necesari asigurării acestei independențe. Societatea civilă se sprijină, oriunde în lume, pe puterea mass-media. însă, la rîndul ei, contribuie decisiv la această putere prin susținerea și protejarea structurilor media. Anii ’90, cînd jurnaliștii frenetici ai Revoluției se aruncau singuri în tranșee, au trecut. Acum lupta trebuie dusă cot la cot cu cititorii, cu societatea civilă în slujba căreia se află. Nu cred că mai pot supraviețui „mercenarii dreptății” în postura de cavaleri singuratici, de sacrificiu, fără implicarea comunității în ansamblul ei. Este o formă de subsidiaritate care și-a dovedit eficiența în societatea occidentală. Pentru că, la urma urmei, important este răspunsul la o întrebare simplă: „Ai cui sînt ziariștii?”.dent, dacă ai banii necesari asigurării acestei independențe. Societ

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.