Producția industrială a județului Bacău a crescut în primele 11 luni ale anului trecut cu 11,5% față de aceeași perioadă din 2004, în serie brută, și cu 11,6% în condiții comparabile din punct de vedere al numărului de zile lucrătoare. Cea mai mare creștere a înregistrat-o industria bunurilor de uz curent, cu 25,3% față de 2004, în timp ce industria bunurilor de capital a scăzut cu 2%. Creșterea survine după cîteva luni bune de involuție, care își vor pune, cu siguranță, amprenta și pe bilanțul anului 2005 în întregime. Conform datelor statistice publicate de Direcția Județeană de Statistică Bacău, valoarea producției industriale a fost la numai 68,2% din realizarea primelor 11 luni ale anului trecut. A scăzut și productivitatea muncii, cu aproape 22%. Au crescut, însă, exportul, investițiile și producția de carne și de lapte în sectorul animalier. în celelalte sectoare, indicii au fost numai în scădere.
Direcția Județeană de Statistică Bacău a dat publicității, la începutul săptămînii, coordonatele dezvoltării economico-sociale a județului pentru primele 11 luni ale anului. Acestea au fost publicate în buletinul „Infostat” nr. 11, în care se află indicatorii de volum ai producției industriale, producția fizică și valoarea producției industriale, stocul valoric de produse și valoarea contractelor economice. De asemenea, se fac referiri la productivitatea muncii, efectivul de salariați, dar și la înmatriculările de societăți comerciale cu participare străină de capital. în capitolul „Agricultură” sînt publicate date referitoare la efectivele de animale și producția agricolă animalieră. Indicatorii din domeniul „Investiții – construcții” și cei referitori la export încheie partea afectată pentru indicatorii economici. Nivelul de trai al locuitorilor din județul Bacău este reflectat printr-o serie de date referitoare la activitatea de protecție a consumatorilor, prețurile de consum și cîștigurile salariale, ca și puterea de cumpărare. Sînt date coordonatele șomajului și demografiei în județ. Buletinul Infostat se încheie, în numărul pentru luna noiembrie, cu analiza „Piața agricolă – element de maximă importanță în cadrul negocierilor de integrare europeană”, al cărei autor este lector universitar drd. Laura Lupei, de la Universitatea Bacău. (Petru DONE)or, prețurile de consum și cîștigurile salariale, ca și puterea de cumpărare. Sînt date coo
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.