Administrațiile financiare așteaptă dischetele cu situațiile financiare pe 2005

Administrator

Agenții economici trebuie să depună la registratura administrațiilor finanțelor publice discheta cu situațiile financiare la 31 decembrie 2005, însoțită de situațiile financiare listate cu ajutorul programului de asistență, semnate și ștampilate, conform legii. „Situațiile financiare pentru 31 decembrie 2005 – am aflat de la purtătorul de cuvînt al Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău, Maricel Radu – se întocmesc de persoanele juridice, indiferent de forma de organizare și de tipul de proprietate, care aplică reglementările contabile aprobate prin ordinele ministrului finanțelor publice (OMF) nr. 94/2001 și nr. 306/2002, cu modificările ulterioare. Formatul electronic al situațiilor financiare la 31 decembrie 2005, care conțin formularistica necesară și programul de verificare cu documentația de utilizare aferentă, se obține prin folosirea programului de asistență elaborat de Ministerul Finanțelor Publice. Programul de asistență este pus la dispoziția agenților economici, gratuit, de unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice sau poate fi descărcat de pe serverul web al Ministerului Finanțelor Publice, la adresa www.mfinante.ro/sistemul fiscal /situatii financiare”.

Aplicația pentru prelucrarea asistată, validarea, listarea și obținerea formatului electronic al raportărilor contabile la 31 decembrie 2005 pentru cele trei tipuri de societăți comerciale: microîntreprinderi, societăți conform OMF nr. 306/2003 și societăți conform OMF nr. 94/2001, include instrucțiuni de utilizare, norme, corelații, structura fișierelor de raportat pe dischetă și, în plus, oferă și posibiliatea listării de formulare goale sau în diferite faze ale completării. Agenții economici vor depune la registratura administrațiilor finanțelor publice discheta cu situațiile financiare la 31 decembrie 2005, însoțită de situațiile financiare listate cu ajutorul programului de asistență, semnate și ștampilate, conform legii. Aceste situații se depun împreună cu o copie de pe codul fiscal/codul unic de înregistrare, raportul administratorului, raportul auditorului financiar/cenzorilor, precum și o copie a balanței de verificare a conturilor sintetice.
Depunerea de către agenții economici a situațiilor financiare la 31 decembrie 2005 se va efectua la următoarele termene:
– persoanele juridice care aplică Reglementările contabile armonizate cu directivele europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate, în termen de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar;
– persoanele juridice care aplică Reglementările contabile simplificate, armonizate cu directivele europene, inclusiv microîntreprinderile, în termen de 120 de zile de la încheierea exercițiului financiar;
– persoanele juridice care nu au desfășurat activitate de la data înființării pînă la data de 31 decembrie 2004 depun declarație în acest sens, în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului financiar. O declarație similară vor depune și persoanele juridice care se află în curs de lichidare, potrivit legii.
Persoanele juridice care nu au desfășurat activitate de la data înființării pînă la sfîrșitul anului nu întocmesc situații financiare anuale, dar urmează să depună o declarație pe proprie răspundere la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, care să cuprindă toate datele de identificare a societății: denumirea completă (conform certificatului de înmatriculare); adresa și numărul de telefon; numărul de înregistrare la Registrul Comerțului; codul fiscal sau codul unic de înregistrare; capitalul social.
în conformitate cu prevederile Legii contabilității, situațiile financiare anuale vor fi însoțite de o declarație scrisă a conducerii prin care își asumă răspunderea pentru întocmirea situațiilor financiare anuale și confirmă că politicile contabile utilizate la întocmirea situațiilor financiare anuale sînt în conformitate cu reglementările contabile aplicabile. în cazul aplicării Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate, în această declarație se va menționa că situațiile financiare au fost întocmite conform acestor reglementări și IAS, versiunea 2005. De asemenea, trebuie să se confirme că situațiile financiare anuale oferă o imagine fidelă a poziției financiare, performanței financiare și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată și că persoana juridică își desfășoară activitatea în condiții de continuitate.
„Informațiile cuprinse în situațiile financiare anuale la 31 decembrie 2005 trebuie exprimate în lei noi – a precizat Maricel Radu. Nedepunerea situațiilor financiare la termenele prevăzute mai sus, precum și prezentarea unor situații financiare care conțin date eronat, necorelate, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000.000 la 15.000.000 de lei”. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.