Lecția de limba română

Administrator

Fapte de limbă

• Despre stilul artistic sau: stilul este omul însuși –
„Le style c’est l’homme meme”

Spre deosebire de celelalte stiluri funcționale, stilul artistic este specific domeniului esteticului. Opus celorlalte stiluri (oficial – administrativ, tehnico-științific, publicistic și colocvial), în care scopul este transmiterea informatică, în stilul artistic transmiterea informației este corelată cu efectul produs de o anumită formă de transmitere a informației către destinatar. Ceea ce înseamnă că forma devine un element esențial și modelator în textul artistic-literar, o expresie a unui conținut determinat, unică și irepetabilă. Tocmai de aceea naturalistul francez Buffon rostea celebra sintagmă: „Le style c’est l’homme meme” în discursul său de recepție în Academia Franceză, în 1738 („Discours sur le style”). El se referea la modul de a vorbi al omului, de a se îmbrăca, de a se comporta în societate, precum scriitorul sau artistul a cărui originalitate este recunoscută după stilul său de creație.
Așadar, sintagma lui Buffon rezuma părerea că orice om poate fi recunoscut după „stilul” său propriu, felul său de a fi, fiecare om avînd modul său de comportament și exprimare în viață. Așa, de pildă, unora le place… prazul, pe care îl cultivă pe suprafețe întinse, păstrat – iarna, îngropat în nisip, în pivniță și consumat la masă ținîndu-l în mînă ca pe un cîrnat de porc pe care nu l-a avut să-l taie de Crăciun. Altora le place… gazul, atît de mult încît seara uită să închidă robinetul la sobă, iar dimineața… „sculat mort”, în timp ce alții încasează euroi frumoși din exploatarea lui…
Elevele de liceu, sau chiar cele din ultimele clase de gimnaziu (unele dintre ele) se grăbesc să vină, nu la școală, ci în parc sau pe stradă, mai mult dezbrăcate, ca să-și arate nurii feminității „din dotare” și să-i impresioneze pe băieții răi care nu se lasă mai prejos și apar la întîlnire cu țigara în gură, suspectă de a conține nu doar tutun…
Politicienii pot fi recunoscuți după graba cu care urcă scara parvenirii ca parlamentari, ori în alte posturi „grase”. Iar oamenii de afaceri apar totdeauna aferați/preocupați de noi combinații financiare, chiar și prin intermediul nepoților, mătușilor sau al altor rude de gradul 3 – 4, numai să adauge noi sume de euro și dolari la averea lor. Poate că tocmai de aceea spunea K. Marx (în „Despre artă și literatură”) că „proprietatea mea este <>, ea este individualitatea mea spirituală”, ca să adauge: „Le style c’est l’homme”, ca să întărească sensul sintagmei lui Buffon.
Desigur, ca și celelalte stiluri funcționale, stilul artistic își are trăsăturile sale caracteristice. în primul rînd, „convenționalitatea” prin care se deosebește de celelalte stiluri, unde comunicarea nu urmărește decît „să redea” realitatea; în timp ce în stilul artistic comunicarea este expresia unei alte realități imaginate de scriitor (artist), iar destinatarul (cititorul) nu-și pune problema falsității, fiindcă el știe că în textul literar respectiv este vorba de o ficțiune, de convenție.
în al doilea rînd, stilul artistic este permeabil celorlalte mijloace de expresie, indiferent cărui stil funcțional aparține. Intrînd în stilul artistic, aceste mijloace de expresie își pierd funcția specifică de comunicare și dobîndesc funcție estetică. în consecință, stilul artistic se sprijină pe toate relațiile sistematice ale limbii din domeniile neartistice. Folosind fapte de limbă din alte stiluri funcționale, producțiile artistice aduc o contribuție hotărîtoare la formarea și dezvoltarea limbii literare. Aceste fapte de limbă sînt consideratre inovații lingvistice și noi modalități de organizare a comunicării; ceea ce a determinat ca limba operelor literare să se confunde cu limba literară folosind aceleași modalități de comunicare din celelalte stiluri funcționale: monologul scris (în literatura cultă) și monologul oral (în literatura populară), aceasta fiind însoțită, uneori, și de alte mijloace extralingvistice de expresie artistică: melodia, gestica, muzica de dans etc. (Marin Cosmescu)- administrativ, tehnico-științific, publicistic și colocvial), în care scopul este

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.