Bugetul Sănătății, doar cu patru la sută mai mare

Administrator

Pentru primul trimestru din acest an, bugetul alocat serviciilor medicale și medicamentelor va fi mai mare doar cu aproximativ patru la sută față de media trimestrială din anul 2005. „Vor fi în jur de 420 miliarde lei, puțin peste media anului trecut”, ne-a declarat Dan Stoica, purtătorul de cuvînt al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS). Dacă pînă acum, în primul trimestru din an CJAS încheia în fiecare lună un act adițional cu furnizorii de servicii medicale, în 2006 va semna cu aceștia contract pe toată perioada ianuarie-martie. Pînă în 31 ianuarie, spitalele vor trebui să depună documentația necesară în vederea stabilirii sumelor pentru care vor semna contractul, ele fiind singurele dintre furnizori care nu au făcut acest lucru. Anul trecut, spitalele au avut alocată suma de 900 miliarde lei din bugetul total al CJAS, deci ar trebui să primească în trimestrul I măcar 226 miliarde lei. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.