Săracii mofturoși

Administrator

Eforturile primarilor din județ de a-i convinge să muncească pe cei care primesc bani în conformitate cu Legea 416/2001 sînt, de cele mai multe ori, zadarnice. Este cazul edililor din comunele Cașin și Mărgineni, care de mai bine de doi ani încearcă să angajeze tot în folosul comunității peste o sută de săteni. Primarul din Cașin, Ion Gosav, a declarat că „am început lucrările la regularizare a pîrîului Cașin. Din evidențele noastre a reieșit că aproape 75 de săteni au dosarele pentru ajutorul social, dar sînt în același timp și apți de muncă. Le-am trimis adrese acasă, să se prezinte la primărie pentru a discuta cu ei, dar nu au venit. Probabil, au auzit ce vreau să fac și de aceea nu au dat ochii cu mine. Culmea este că, prin regularizarea pe o lungime de 1,2 kilometri a Cașinului, vor putea fi protejate tocmai cele 70 de case ale celor care acum au refuzat să muncească. Gosav a mai spus că lucrarea este o investiție a Direcției Apele Române, lucrarea este efectuată de o firmă din Onești, dar cei din urmă au trebuit să-și aducă forța de muncă de prin județele Tulcea și Maramureș. „Pentru că nu este prima dată cînd refuză oportunitățile unui loc de muncă, am luat decis să opresc plățile ajutorului social pentru toți cei care au refuzat să lucreze la regularizarea Cașinului”, a completat primarul comunei Cașin.
în Mărgineni, în schimb, consilierii locali au votat pentru al doilea an consecutiv proiectul prin care se dorește angajarea a 20 de șomeri. Potrivit acelorași consilieri, „acești oameni vor trebui să muncească la lucrările de reparații din școlile comunei, la igienizarea străzilor, a spațiilor verzi, a rigolelor și a islazului comunal. Dar chiar dacă avem șomeri în comună, ei preferă să muncească cu ziua, decît să fie angajați cu carte de muncă. Lipsa de atractivitate a oportunității lansate de primărie reiese din aceea că salariul este cel minim pe economie. Am auzit voci ale unora care au spus că pentru 3,2 milioane de lei vechi nici nu ies din casă”. „S-a încercat atragerea forței de muncă existentă la Legea 416/2001, dar noi avem 14-16 dosare în plată, și acei oameni sînt bătrîni și bolnavi. De aceea trebuie să găsim modalități să angajăm șomeri din Mărgineni. Dar dacă de la noi nu se găsesc doritori, atunci sîntem nevoiți să avansăm oferta și pentru locuitorii Bacăului, sau acelora din comunele limitriofe”, a precizat primarul din Mărgineni, Carmil Herciu. (Florin NISTORESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.