Apel către români

Februarie 1866. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza este detronat. Unirea Principatelor este în pericol. Se pune din ce în ce mai mult problema separării lor. Mai mult, se anunța chiar o invazie turcească. Austria lansa ipoteza „intrării României sau a unei părți a ei sub controlul său”. în fața pericolului se iau măsuri urgente. Guvernul lui Ion Ghica cheamă, la 22 martie 1866, peste 4.000 de rezerviști sub arme. Numeroase personalități se oferă să echipeze sute de voluntari, alții să fie întreținuți pe cheltuiala „cetățenilor avuți”. în mai puțin de o lună de zile „armata română va primi un adaos de 30.000 de oameni”, făcea un calcul sumar D. Brătianu. Lipsea o lege pentru voluntari. în sfîrșit, la 28 mai, printr-un decret se întemeiază corpurile de voluntari. Urmează – la 9 iunie, un alt decret de organizare a unui corp de 15.000 de voluntari subordonați Ministrului de Război. Fiecare voluntar primea 2 galbeni pe lună, echipament, muniție, arme și haine. O zi mai tîrziu, în fruntea acestui corp este numit generalul Gheorghe Magheru. Acesta publică un „Apel către români”, care se încheia cu „Trăiască România una și nedespărțită!”.
Imediat, din întreaga țară sosesc la București sute de voluntari. Numai între 12 și 13 iulie se înrolează 297 de voluntari în Capitală, venind din Gorj, Roman și Bacău. Aflat la castelul din Comănești, prințul Eugen Ghica – fost căpitan în armata nordistă, se bucură la auzul veștii. Nu stă mult pe gînduri și echipează cîteva sute de voluntari pe cheltuială proprie.
Ce s-a întîmplat, însă, la Bacău?
Ne lămurește un martor ocular, cronicarul C. Radu: „în Bacău răpede s-a format un batalion, căci bătrâni cu inimă ca Gh. Negel, Iancu Mancaș și alții veniseră cu bucurie de a lua pușca de gardist. Entuziasmul era mare între cetățeni și aproape trei părți din batalion și-au făcut uniforme îndată. Comandantul gărzii era Majorul Gh. Costiuc, fost căpitan în armată și fost comandant de pompieri”. Tot acum „căpitani au fost (gradele se alegeau): căpitan V. Colini, căpitan Const. Em. Lupașc, căpitan C. Anastasiu și căpitan Ioan Sandru; căpitan aghiotant era Mihai Climescu”.
Cum se pregăteau de luptă?. „Exerciții cu pușca se făceau necontenit, și de la o vreme paza orașului a fost încredințată gărzii”. Cea mai importantă acțiune a „Gărzii Naționale” din Bacău a fost în vara anului 1867. Printr-o „acțiune energică” asupra hambarului lui N. Dumitrașcu, de pe malul Bistriței, batalionul ridica arme și muniții adăpostite aici: „Patru ceasuri a încărcat armele, și nu s-a putut lua decât un șfert, care s-o pus în căruți, cu lăzile de cartușe… S-a dat apoi adunarea și gardiștii puindu-se în ordine pe companii, au așezat înainte căruțele una după alta având pe delături paza de gardiști, ș-apoi în urma lor mergea batalionul cu muzica în frunte, mândri și victorioși, parcă veneau de la războiu. Stradele până la Primărie erau așa de înțesate de lume, încât cu greu s-a străbătut și toată lumea striga: «Ura»”. Apoi, „La Primărie s-au lăsat armele și cartușele și s-a pus sub pază întreită în cazarma gardei, batalionul a rupt rândurile, gardiștii au plecat pe la casele lor, și armele s-au împărțit după vreo câteva zile”. Mai mult, „Capelmaistrul muzicei” (pe atunci edilii Bacăului țineau la fanfară – n.n.), a compus „Marșul hambarului” (!), care s-a cântat cu un imens succes, vară de vară, în Grădina Publică”.
A fost singurul marș din lume închinat unui biet… hambar!
Selecție și prezentare de Eugen Șendrea

Apel către români

• Garda Națională din Bacău în apărarea unității Principatel

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!