Război între primari și șefii ocoalelor silvice
• primarii și reprezentanții ocoalelor silvice nu se mai înțeleg din cauza suprafețelor foarte mari de pădure cerute de foștii proprietari n angajații de la Silvic sînt speriați că își vor pierde obiectul muncii n primarii se tem să dea atîta pădure foștilor proprietari și s-au împotmolit în hîrțoage n din toată povestea, de pierdut au doar cei care așteaptă reîmproprietărirea
Unii primari din județ nu se mai înțeleg cu reprezentanții Direcției Silvice. între edili și șefii de ocoale s-a declanșat un adevărat război, din cauza solicitărilor de retrocedare a pădurilor, făcute de foștii proprietari. Disensiunile au mers pînă acolo, încît s-a cerut Prefecturii să aplaneze conflictul. „Primarii sînt depășiți de volumul de muncă și sînt situații în care intră în divergențe cu reprezentanții ocoalelor silvice, pe anumite cazuri care indică un grad de complexitate privind situația juridică în care se află petenții. Date fiind controversele, se ajunge la o serie de conflicte care depășesc limita convențională. Colaborarea dintre cei de la Silvic și primari s-a erodat în timp, dar de suferit au oamenii, care așteaptă să intre în posesie”, ne-a declarat subprefectul Gheorghe Hură.
Primarii se plîng că din comisiile locale de fond funciar lipsesc șefii de ocoale silvice. La rîndul lor, reprezentanții direcției Silvice susțin că nu sînt invitați la aceste ședințe. La ultima întîlnire cu prefectul Gabriel Berca s-a discutat și acest aspect. „Sînt situații cînd se cer suprafețe foarte mari de teren, așa cum este la Dărmănești”, a spus Gheorghe Savu, director la Direcția Silvică Bacău.
Primarii își susțin însă punctul lor de vedere. „Miercuri am avut ședința Comisiei de fond funciar. I-am invitat pe reprezentanții de la silvic, dar nu au venit. Au venit la ședințe, dar nu tot timpul. în plus, de cînd s-a format comisia, juristul Prefecturii, care face parte din comisie, nu a venit la nici o ședință, deși noi am trimis numeroase adrese la Prefectură. La noi sînt trei urmași de boieri, Ghika, Sturdza și Varlaam, care cer o suprafață de pădure de aproximativ 13.000 de hectare. De aici au apărut neînțelegeri, între noi și șefii de ocoale, pentru că, dacă se dă pădurea înapoi, aceștia rămîn fără obiectul muncii”, ne-a declarat Sorin Atonoaie, viceprimarul comunei Brusturoasa.
Pădurarii își pierd rostul
Pădurarii se tem că vor rămîne fără slujbe, după ce procesul de retrocedare va fi încheiat. în unele localități, mai ales pe Valea Muntelui, sînt solicitate suprafețe foarte mari de pădure, de către urmașii foștilor boieri. Aici sînt revendicate 50.419 hectare de pădure, din 58.666, cît era fondul forestier de stat la 1 ianuarie 1990. Urmașul familiei Ghica solicită 34.000 de hectare de teren, de la Dărmănești și pînă la Palanca. La Asău, urmașul familiei Sturdza cere 15.000 de hectare de pădure. Diferența le-ar reveni oamenilor din sate. „Conducerea de la Silvic este îngrijorată că retrocedarea pădurilor va crea o serie de probleme sociale. Dacă se dau foștilor proprietari suprafețele mari de pădure, atunci nu va mai fi justificată angajarea personalului de la silvic și, de aceea, apar tensiuni și tergiversări ale legii. Șefii de ocoale silvice sînt circumspecți și mai rezistenți, mai ales în ceea ce privește o suprafață mare de pădure revendicată. Le reamintim membrilor de comisii locale de fond funciar că aceste tertipuri, cum ar fi absența de la ședințe, se sancționează cu amenzi, între zece și 30 de milioane de lei”, a mai spus subprefectul Hură.
Primarii sînt îngrijorați cînd se solicită suprafețe mari de teren și evită să își asume responsabilitățile, mai ales că au de studiat inclusiv arborele genealogic al petenților. în plus, apar fel de fel de situații. Așa se întîmplă la Găiceana, unde o femeie a solicitat 1.500 de hectare. Ea este a doua soție a fostului proprietar, nu a fost titulară de drept pe terenul soțului, iar acum, revendică, drept unic moștenitor, și pămîntul soțului, dar și al primei soții.
Cazurile dificile vor fi analizate de experți
în încercarea de a pune capăt disensiunilor dintre primari și șefii de ocoale silvice, la Prefectură s-a hotărît ca toate cazurile în care se cer suprafețe mari de pădure să fie analizate de specialiști. „în comisia tehnică de aplicare a legilor fondului funciar de pe lîngă Comisia Județeană am stabilit să se organizeze un grup de lucru operativ, format din consilieri juridici de la Prefectură, Romsilva și Oficiul de Cadastru. Aceștia vor analiza toate dosarele care nu au putut fi soluționate de comisiile locale”, a precizat Gheorghe Hură. Prefectul Gabriel Berca a spus că se va implica în acest conflict. El intenționează să organizeze o întrunire, între primari și șefii de ocoale, pentru a asculta ambele tabere. în prezent, procesul de punere în posesie pe Valea Muntelui este suspendat, în urma unui control de la București. Analiza dosarelor de retrocedare merge înainte și, după ce se va face ordine în privința suprafețelor mari de pădure ce trebuie retrocedate, se va relua procesul de împroprietărire. Prioritară va fi eliberarea titlurilor de proprietate pentru solicitanții de suprafețe mari și foarte mari de teren. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.