De la o zi la alta, numărul victimelor gerului, care se încăpățînează să nu cedeze, crește îngrijorător. Ieri, în secția Chirurgie Plastică și Reconstructivă din cadrul Spitalului Județean de Urgență erau internați cinci pacienți care au fost afectați de temperaturile extrem de scăzute de afară. Un tînăr din Suceava, aflat în trecere prin județul nostru, a degerat în plină stradă. Costel Olteanu, de 24 de ani, a fost găsit, miercuri dimineața, mergînd bezmetic pe o stradă din comuna Letea Veche și frecîndu-și de zor mîinile. Gheorghe S., cel care l-a văzut, a chemat Salvarea și l-a transportat la spital, unde a fost internat pentru degerături la ambele mîini. Tînărul a plecat de acasă în urmă cu un an și a tot umblat prin țară, iar pe 24 decembrie a ajuns și la Bacău, cu intenția de a-și căuta ceva de lucru. El le-a spus medicilor că s-a rătăcit, a ajuns în Letea Veche și nu a avut unde să se adăpostească.
Degetele îi sunau ca nucile
Și Ionel Florin Apetrei, din comuna Bahna, județul Neamț, s-a ales cu degerături la ambele mîini. „Veneam de la Buhuși. Eram cu căruța. Vîntul viscolea zăpada și o aduna vălătuci. Am mers eu cam jumătate de drum, dar n-am mai putut pătrunde. Am abandonat căruța cu cai cu tot și m-am dus pe jos. Am făcut vreo două ore și jumătate pînă acasă. âmi erau degetele înghețate bocnă. âmi sunau ca nucile. Dimineața, cînd m-am trezit, erau negre și toate numai bășici. Spre Roman, drumul era înfundat, așa că am venit pe jos iar vreo șapte kilometri pînă la Galbeni-Filipești. De aici am fost adus cu Salvarea la Bacău”, ne-a povestit Florin Apetrei.
Alți trei bărbați, cu vîrste între 39 și 75 de ani, s-au ales și ei cu degerături de gradul II și III la mîini și/sau picioare. Dar dacă patru dintre ei necesită în continuare îngrijiri medicale în spital, al cincilea, Fănică Tănase, de 75 ani, din Sănduleni, ar fi trebuit să plece acasă încă de miercuri. Bărbatul, însă, susține că nu are unde să se ducă. „Nu am casă, m-a lăsat nevasta. Am frați și surori, eu cît am putut i-am ajutat, dar acum nu mă primesc la ei”, ne-a declarat Fănică Tănase. El a fost menținut în spital și ieri. „Nu-l vom trimite acasă cu ambulanța decît atunci cînd vom avea siguranța că are unde să stea. Vom lua legătura cu Poliția și Primăria din Sănduleni ca să îl ajute”, ne-au asigurat cadrele medicale din secția Chirurgie Plastică. (Elena ȚINTARU, Florin CRĂCIUN)eu cît am putut i-am ajutat, dar acum nu mă primesc la ei”, ne-a declarat Fănică Tănase. El a fost
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.