După ce în urmă cu două săptămîni hoții au furat peste 250 de kilograme de alamă dintr-o magazie a societății Robinete Industriale din Bacău, managerii de acolo au fost puși în fața altor trei tentative de furt. Cele trei încercări de sustragere a materialelor finite (roți, capace și robinete – n.n.) s-au petrecut într-un interval de doar zece zile, semnal pentru polițiștii băcăuani de a supraveghea îndeaproape agentul economic situat pe calea Republicii. „Este adevărat că s-a încercat pătrunderea prin efracție în anumite magazii din incinta fabricii, dar de data aceasta hoții nu au reușit să fure nimic. Asta pentru că serviciul de pază din incintă a știut să-și facă treaba și a zădărnicit acțiunilor celor răuvoitori”, a declarat președintele Consiliului de Administrație, Coca Gheorghescu. Pentru că furturile și tentativele de spargeri de la Uzina Metalurgică nu se opresc, polițiștii de la Inspectoratul Județean de Poliție Bacău au primit din partea patronatului unda verde din pentru a investiga infracțiunile produse aici și de a-i descoperi pe făptași. Numai că lucrurile nu sînt deloc ușoare, și asta pentru că marea majoritate a salariaților firmei văd în aceste manifestări antisociale o modalitate de a se răzbuna tacit pe patroni, care de aproape un an nu respectă acordarea la timp a drepturilor salariale ale angajațiilor. Coca Gheorghescu a precizat că „avem ca zi de plată data de 31 ianuarie, dar vrem să facem tot ce ne stă în putință, ca să nu ne prindă sfîrșitul de lună cu plata salariilor”. (Florin NISTORESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.