1001 impresii din lumea arabă

Administrator

SCORPIONUL GALBEN

Doru CIUCESCU

în cei opt ani cînd am acordat asistență didactică în Algeria și Maroc, țări care mărginesc la nord-vest deșertul Sahara, am avut ocazia să văd figura îngrozită, arhetipică a maghrebienilor la vederea scorpionilor. Același chip înspăimîntat l-am mai văzut în România la sfîrșitul anilor ’70, cînd o congoleză, o fostă studentă de-a mea din anul pregătitor la fostul Institut de învățămînt Superior din Bacău, m-a văzut căutînd o minge de tenis în iarba înaltă din jurul terenului de zgură. „Nu vă este teamă că s-ar putea să vă muște de mînă sau de picior un șarpe veninos ascuns în iarbă?”, m-a întrebat ea cu vocea aproape sugrumată de emoție. După două decenii, la Casablanca, am avut o discuție cu Louis-Marie Levoisin, un cooperant francez, care îmi era vecin de cartier; discuție din care redau un crîmpei:
– Domnule Doru, Casablanca nu este Africa. Cine a plecat să acorde asistență didactică în acest megapolis marocan, crezînd că așa va avea ocazia să trăiască aventuri în deșertul Sahara sau în jungla ecuatorială s-a înșelat. Aici este ca la Nisa sau la Monte Carlo, unde cel mai rău lucru care ți se poate întîmpla este să-ți intre un păianjen, de exemplu văduva neagră, în pantofi și să te încalți cu ei fără ca să-i scuturi bine în prealabil. Acest teritoriu de asfalt, beton și sticlă este ocolit de albine sau viespi. Riscul de a face șoc anafilactic nu există, ca să nu mai spun despre șocul toxic, care se întîmplă numai cînd numărul înțepăturilor acestor insecte depășește 50.
– Spre deosebire de orașul Bacău, unde mișună atîtea insecte încît pînă și un rector al universității la care lucrez a fost înțepat letal de o viespe, beneficiind astfel de o notorietate pe cît de mare pe atît de nedorită, l-am întrerupt eu pe Louis-Marie.
– Domnule Doru, în Casablanca nici măcar țînțarii nu ne deranjează. N-ați făcut cooperare la ecuator, ca să vă dați seama de pericolul pe care îl prezintă nu atît animalele mari, ci animalele mici.
– Da, am avut șansa să lucrez în orașe mari, ca Oran și Casablanca.
– Ce viață dificilă am avut eu în Gabon! Nu am avut norocul să locuiesc în zona rezidențială din Port-Gentil, printre străinii bogați care lucrează la expoatările de petrol de pe platforma marină din apropiere, ci în pădurea ecuatorială umedă și deasă, cu esențe rare, unde trebuie să te uiți atent unde calci la fiecare pas. închiriasem un apartament într-o vilă dintr-un cartier mărginaș din Franceville, oraș situat pe malul rîului Ogooué la 700 kilometri de la vărsarea în oceanul Atlantic. Dimineața, înainte de a străbate aleea lungă de aproximativ 30 de metri pînă la șosea, aruncam de pe balcon pe cărare peste o duzină de cutii goale de bere pentru a face zgomot cît mai puternic și a alunga astfel din zonă animalele mai mari sau mai mici. Seara, gabonezul pe care îl plăteam să ne păzească vila avea sarcina să adune cutiile de bere de pe alee și să le pună în fața ușii apartamentului, refăcînd „muniția” războiului sonor. în spatele vilei, la nici o jumătate de kilometru începea pădurea ecuatorială de unde veneau furnici, viespi, bondari, dar mai ales vipere. Menajera gaboneză avea sarcina să spele gresia pardoselii de trei ori pe zi cu o soluție de insecticid, ca o măsură minimă de protecție.
– Domnule Louis-Marie, cum arată viperele?, am avut eu o curiozitate.
– Ele sînt lungi de 50 pînă la 60 centimetri, au capul triunghiular și o piele de culoare galbenă cu pete maronii. Au obiceiul să sară din crengile copacilor pe pradă. Nu ocolesc oamenii. în cazul unei mușcături este necesar să se practice cu un cuțit o incizie în locul respectiv pentru a accelera sîngerarea și eliminarea veninului. După aceea se curăță rana cu o soluție dezinfectantă.
– Dar, în Sahara, care sînt animalele periculoase?, am continuat eu șirul întrebărilor.
– De departe, scorpionul galben este pe primul loc. Aproape sub fiecare bolovan se ascund astfel de insecte. Devine activ numai noaptea. Scorpionul este o insectă defensivă în relația cu omul. Totuși, dacă se simte amenințat, el face un gest de apărare și își pune în funcțiune acul veninos. Dacă scorpionul galben are lungimea corpului sub doi centimetri, înseamnă că nu este matur și veninul lui încă nu este periculos. în caz contrar este bine să se facă o incizie, ca în cazul mușcăturii de viperă, pentru a se intensifica sîngerarea. Există în comerț un dispozitiv de aspirare a veninului, denumit „aspivenin”, care evită contactul direct al gurii cu rana. Pentru cei care se aventurează în deșert s-a recomandat mult timp purtarea unei brățări care cuprindea o lamă de ras pentru practicarea inciziei la locul înțepăturii și un săculeț din plastic cu praf de oase care juca rolul de „aspivenin”.
– Cum se face că sînteți așa de bine informat privind scorpionii?, am întrebat eu, mirat.
– în C.V.-ul meu există și o perioadă cînd am funcționat ca profesor la Universitatea din Niamey, capitala Nigerului. Atunci am avut ocazia să vizitez regiunea din jurul localității Agades (Agadez), în care anual se înregistrează peste un sfert din cele aproximativ
4 000 de decese din întreaga lume datorate înțepăturilor scorpionilor galbeni. Majoritatea victimelor o formează copiii, din cauza inocenței lor și a iluminatului stradal precar. Aproximativ o treime din micuții înțepați de scorpioni nu supraviețuiesc deoarece ei nu anunță în timp util evenimentul nefericit.
– Totuși, cum de se înregistrează așa de multe cazuri tragice într-o regiune cu o populație relativ redusă?, am mai exprimat eu o nedumerire.
– Pe lîngă înțepăturile accidentale, mai sînt și cele provocate de oameni în mod intenționat, din răzbunare. Nu sînt rare cazurile cînd unii tineri aruncă pe fereastra deschisă scorpioni în camerele celor cu care s-au certat sau cînd femeile din haremul aceluiaș bărbat își pun astfel de insecte în așternut.
– Oare sînt astfel de obiceiuri și în Maroc?
– Nu cred, nu că aici n-ar fi scorpioni, ci datorită faptului că marocanii nu au harem.
– De ce ei nu au patru soții, cît permite Coranul?, am mai întrebat eu.
– Nu știu, întrebați-i pe ei, a fost răspunsul lui Louis-Marie.
Peste cîteva zile am pus această întrebare unui marocan, cam mucalit de felul lui și unul dintre partenerii mei de tenis, care mi-a răspuns astfel:
– Doru, ce s-a întîmplat? Te-a înțepat un scorpion și ți-a paralizat sistemul nervos? Nu te gîndești că eu, cu banii pe care i-aș fi cheltuit cu… o a doua soție pot să îmi permit să plătesc… patru concubine?
Aș fi vrut să-l mai întreb dacă cele patru concubine își aruncă scorpioni în așternut, dar m-am gîndit că marocanul s-ar putea să-și închipuie că într-adevăr am fost atacat de una dintre aceste insecte de coșmar, care ține acul de injectat venin din vîrful cozii adus atît de amenințător deasupra capului. efăcînd „muniția” războiului sonor. în spatele vilei, la ni

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.