Ascensiuni duhovnicești

Administrator

Pace și mîntuire casei tale!

„Astăzi s-a făcut mîntuire casei acesteia! (Luca 19, 9)
* Exemplul vameșului Zaheu * Simțirea lui Dumnezeu în Hristos

Pericopa evanghelică ce se citește la Sfînta Liturghie din duminica a XXXII-a după Rusalii redă întîlnirea dintre Mîntuitorul Hristos și vameșul Zaheu, în cetatea Ierihonului. Cînd S-a apropiat de Ierihon, Iisus a vindecat pe un orb care îi cerea să aibă milă de el. Iar intrînd în Ierihon, avu loc episodul cu Zaheu, mai-marele vameșilor. Vama se găsea la marginea acestui oraș prin care treceau călătorii ce veneau din răsărit în Iudeea.
Prin ce este relevant acest episod? Prin Zaheu vameșul ni se dă o pildă foarte importantă. Anume, că nu numai săracii sînt primiți de Hristos, ci și cei îmbogățiți pe nedrept. Dar cînd? Numai cînd ei se pocăiesc în așa măsură încît sînt în stare să renunțe la o mare parte din avuția lor. Exemplul lui Zaheu este, în același timp, o dovadă despre puternica impresie ce i-a produs-o vestirea venirii lui Iisus în Ierihon. Foarte impresionat, Zaheu, fiind mic de statură, renunță ca un copil la orice orgoliu și se urcă într-un arbore (sicomor) de la marginea drumului, pe unde știa că va trece Domnul, ca să-L vadă.
Atunci, Iisus a prețuit foarte tare fapta vameșului. L-a invitat să coboare, spunînd că-i va face bucuria să stea cu el, în mod special, în casa lui. Cînd se sfințesc locuințele creștinilor, la slujba ce se oficiază, se citește totdeauna Sfînta Evanghelie cu Zaheu Vameșul. Deși era vameș disprețuit de toți, Iisus îi acordă mare atenție, riscînd El însuși critica acestei fapte a Lui. De multe ori Iisus a fost criticat de farisei că „stă la masă” cu vameșii și cu păcătoșii! Iar El le-a răspuns, invariabil, că n-au „trebuință de doctori cei sănătoși ci cei bolnavi”, atît trupești cît și sufletești.
Fără îndoială, Zaheu a fost impresionat de atîta iubire din partea Celui care căuta, în mod special, trezirea umanității din cei pe care-i întîlnea. De aceea, mai-marele vameșilor a afirmat fără echivoc că va da jumătate din avuția sa săracilor. Această declarație nu o făcuse tînărul bogat care avea avuția din moștenire cinstită. Mai mult, impulsionat de realizarea unei pocăințe prin faptă, Zaheu a declarat: „Dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi întorc împătrit”. (Luca 19, 8).
Este interesant acest proces psihologic al lui Zaheu. Acest fel de simțiri îl produce în om trăirea reală a puterii lui Dumnezeu. Cel bun își face simțită puterea bunătății prin atașarea de ea a celuilalt. în cazul acesta, Zaheu nu poate să mai suporte răul făcut. Caută să scape de amintirea chinuitoare a răului (nedreptății) printr-un surplus de bine. Mărturisirea înaintea duhovnicului realizează tocmai aceasta.
Esențial, Zaheu a simțit pe Dumnezeu în Hristos. Iar Domnul s-a folosit de această simțire într-un mod special. A declarat, cu autoritatea Sa divină, mîntuită casa lui Zaheu: „Și a zis Iisus: Astăzi s-a făcut mîntuire casei acesteia. Căci și acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mîntuiască pe cel pierdut” (Luca 19, 9 – 10). Iisus a mai dat, prin aceasta, un exemplu că El poate face fiu al lui Avraam pe cineva, oricît de păcătos a fost. Declarîndu-Se direct Fiul lui Dumnezeu, Iisus revela adevărul că în special pentru mîntuirea celor pierduți S-a făcut Fiul lui Dumnezeu Fiul Omului. Așadar, nici un om nu e iremediabil pierdut în fața lui Dumnezeu. Dar cum s-ar fi bucurat de acest adevăr vameșul Zaheu dacă Iisus nu S-ar fi descoperit ca Fiul lui Dumnezeu care are puterea să mîntuiască?
Din Ierihon, Iisus se va îndrepta spre Ierusalim, spre Patima Sa mîntuitoare. Dar mai întîi avea să-L învie pe Lazăr, în Betania, dînd încă o dovadă a dumnezeirii Sale. Oferindu-Se pe Sine ca pildă, El i-a asigurat pe Apostoli că suindu-Se cu ei la Ierusalim își va da chiar viața pentru a întemeia âmpărăția fericirii veșnice. „O ușă care azi s-a descuiat / E ușa sufletului lui Zaheu / Ce L-a primit pe însuși Dumnezeu / Spre mîntuirea sufletului său! (Pr. T. Poneavă).

Pr. prof.dr. Constantin LEONTE

P.S.: La slujba de sfințire a casei noi se cîntă troparul acesta (glasul al 8-lea): „Precum casei lui Zaheu s-a făcut mîntuire, Hristoase, cu intrarea Ta, așa și acum cu intrarea sfinților Tăi slujitori și, cu aceștia, a sfinților Tăi îngeri, dă pacea Ta casei acesteia și cu milostivire o binecuvîntează, mîntuind și luminînd pe toți ce vor locui în ea!”.ărit în Iudeea.
Prin ce este relev

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.