Spiritualitate românească

Nemurirea trecutului viu

* Biserica de lemn din Scorțeni – patrimoniu de artă și spiritualitate românească * Urmele pașilor lui N. Tonitza și ai lui Nicu Enea pe tăpșanul cu meri sălbatici…

Pășind peste pîrîul Boului – un afluent șerpuitor pe partea stîngă a Tazlăului, la Scorțeni, se ajunge pe un tăpșan cu meri sălbatici, unde – lîngă biserica parohială, înălțată din cărămidă și zidită după planul arhitectului I.D. Traianescu și pictată de Nicolae Tonitza împreună cu C. Bacalu, se află biserica din lemn cu hramul „Sfinții Voievozi ” – Merișor – monument de arhitectură populară moldovenească.
Pe lîngă atestările documentare cu zapise și înscrisuri în pisanie, această biserică a rămas oglindită cu rigurozitatea realistă și în peisagistica pictorului băcăuan Nicu Enea, născut la Valea Arinilor – Lucăcești pe 28 mai 1897. Renunțînd la pictura policromă pentru gradații de lumină și umbră, folosind culori transparente – brune-aurii și albastre prin care străvede țesătura pînzei și dînd impresia că penelul a atins-o cu sfială într-un spațiu plin de lumină și de aer -, Nicu Enea a surprins biserica din lemn din Scorțeni pe un peisaj autumnal. Numai așa s-a păstrat în forma ei rustică, mai aproape de originalitate, deși fusese – și pînă atunci -, supusă unor intervenții parțiale de reparație, pentru ca acum să se afle restaurată în întregime și lipsită de multe odoare, cărți bisericești, obiecte liturgice sau icoane de patrimoniu, care în timp au fost strămutate care încotro – unele dintre ele la Mănăstirea Bogdana.
Biserica de lemn din Scorțeni a fost construită în anul 1799 de niște călugări de la schitul Merișor, împreună cu locuitorii satului Scorțeni-Iadomirești, așa cum se numea pe atunci. Din însemnările de pe un pomelnic diptic, datat la 30 octombrie 1799, se deduce ctitoria benevolă și sîrguincioasă atît a călugărilor de la schit, cît și a ierodiaconului Toma, a erei Grigoraș-Eftimia, erei Ion-Ileana, erei Pavel-Catrina sau a erei Pricopie-Irina. întîi, cu grija parohului sachelar Ioan Teodorescu – între anii 1878 – 1928, apoi a episcopului Teodosie al Romanului, între 1928 și 1978 a preotului Neculai Munteanu, iar mai recent a preoților Constantin Breahnă și Costică Ceaușu, biserica din lemn de la Scorțeni a fost supusă unor lucrări de reparații, reconsolidare și restaurare artistică, forma și structura ei inițială suferind astfel modificări inevitabile. în anul 1845, apoi în 1957, a fost șindriluită în tehnica „solzi de pește” și i s-a anexat un pridvor în partea sudică. Drept materiale de construcție s-au folosit trunchi de stejar din vatra satului și piatră sfărîmicioasă de pe plaja Tazlăului. Planul bisericii este treflat – cu trei abside, la altar și în naos. Temelia este din piatră de rîu, peste care s-au așezat „tălchi” de stejar, iar pereții sînt construiți din bîrne de stejar îmbinate orizontal în „coadă de rîndunică” întărită în cuie de lemn. în zona mediană biserica e încinsă de un brîu crestat cu motivul funiei. Suprafața dintre talpa bisericii și brîul median este tăbănuită cu scîndură. Bolțile sînt în formă poliedrică – avînd mai multe fețe plane poligonale. Ferestrele, la altar și la absidele de la nord și sud sînt mici, atît de mici încît lumina se strecoară prin ele plăpîndă, ca firul focului de candelă. Iconostasul este pictat în anul 1809 de către Mihail Zugrav – așa cum se poate descifra pe o inscripție chirilică din 20 februarie. Pe drapajul veșmintelor se disting blicuri din pulbere de aur.
Nemaifiind la locul lor toate cîte vor fi fost în timpul în care pașii lui Tonitza, sau ai lui Nicu Enea, cutreierau pe sub meri, tăpșanul cu brebenei – de la pîrîul Boului, curgător printre zătoane învelite cu lipani și podbal – multe dintre cărțile, icoanele și feluritele obiecte de patrimoniu ducîndu-se cu vremea la alte așezăminte – celui care se va opri să audă bolborosul din gropnițele izvoarelor, la Scorțeni îi va fi cu mulțumire să vadă bisericile – o mărturie a faptului că nemurirea se dobîndește din crîmpeie de spiritualitate primite din trecutul viu. (Aurel V. ZGHERAN)oate cîte vor fi fost în timpul în care pașii lui Tonitza, sau ai lui Nicu Enea, cutreierau pe sub meri, tăpșanul cu b

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!