Calendar etno

Administrator

„Serbările ispășitoare”
• Februarie – Făurar…

Romanii au închinat această lună în cinstea zeului Faber. Este a șasea în calendarul bisericesc și a doua în calendarul solar. în primele zile se aduceau rugăciuni pentru sufletele morților, iar la sfîrșitul lunii se făceau „serbările ispășitoare” – februariile.
Cele mai mari sărbători sînt:
– 2 februarie: întîmpinarea Domnului (Streteni). Dacă va fi zi cu soare și ursul își vede umbra, iarna va mai dăinui încă 40 de zile;
– 11 februarie: „Ziua Vlasilor”, sau „Ziua Păsărilor”, cînd se face colivă și se dă în grădină păsărilor ca să nu mănînce recoltele viitoare.
Dacă pînă în 15 (Onisim) vremea va fi geroasă, se prevestește iarnă grea. Se mai ține, în unele localități băcăuane, pe 1 ale lunii, Sf. Trifon, iar la 15 – „Martinul de iarnă”, adică „un fel de lupercalii spre a fi feriți de lupi”.
Din 24 februarie pînă la 1 martie ține sărbătoarea Dragobetelor.
Ziua are 11 ore, iar noaptea 13.

Rețeta culinară a lunii februarie: găluști cu ficat

Se pune ficatul de vacă, timp de o jumătate de ceas, în lapte subțiat cu apă. Se scurge bine. Pîinea se înmoaie și se stoarce. Apoi ficatul și pîinea se trec prin mașina de tocat carne, după care se adaugă verdeață tocată, sare, piper, cimbru, trei ouă, două-trei linguri de făină de grîu. Se frămîntă totul bine. Se pune mai multă sare ca de obicei, pentru că ficatul este cam dulceag. Această compoziție trebuie să se ia cu lingura. într-o cratiță cu apă fierbinte se dizolvă un cub „Maggi” și se lasă să cadă conținutul unei linguri, formînd astfel găluști. Lingura se cufundă în apă fierbinte pentru ca amestecul să se desprindă mai bine. Cînd găluștele plutesc deasupra apei, înseamnă că sînt fierte. Se scot cu o lingură-strecurătoare și se pun pe farfurie. Se taie o ceapă mare în felii subțiri, se dunstruiește în grăsime pînă capătă o culoare aurie și se toarnă peste găluști. Se servesc cu salată de cartofi fierți. Cantități pentru patru persoane: 600 grame ficat de vacă, 200 grame pîine veche, trei ouă, trei linguri de făină de grîu, două-trei cepe, pătrunjel verde, sare, unu- două cuburi „Maggi”. Poftă bună!

în profil și en face
• Horoscopul lunii Februarie: indicații magice și astrologice

Ordinea lucrurilor prielnice în decade de zece zile:

1. Planeta favorabilă
2. Culoarea
3. Florile și plantele
4. Metalele
5. Piatra
6. Cifra
7. Ziua
8. Mascota
9. Parfumul
10. Principala lor calitate
11. Ce trebuie să caute pentru dragostea lor
12. Părul lor este…
13. Machiajul femeilor este…
14. Supraveghează-ți următoarele organe…
15. Aptitudinile voastre sînt…
16. Norocul și destinul se vor împleti prin…

De la 30 ianuarie la 8 februarie: Uranus – Mercur; Cenușiu; Iris; Platină și Aramă; Opal; 74; Sîmbăta, Miercuri; Papagalul; Ultima noutate pe bază de mosc; Invenția; Jupiterienii și Mercurienii; Castaniu închis; Roz foarte palid și roșu; Nervii; Laboratoarele; O descoperire.
De la 9 februarie la 18 februarie: Uranus; Luna; Alb și negru; Lăcrămioare, căldărușă; Platină și argint; Diamant; 72; Sîmbăta, Luni; Pisica albă și neagră; Tămîia; Imaginația creatoare; Uranienii; Castaniu; Roz pal și roșu închis; Restrîngeți lucrul nocturn; Cercetările științifice de tot felul; O invenție fericită.
De la 19 februarie la 28 februarie: Neptun, Saturn; Bleu-marine; Garoafă; Radium și plumb; Safir negru și ametist; 57; Joi, Sîmbăta; Calul și cîinele; Tămîia; Resemnarea; Lunarii; Castaniu deschis; Roz și roșu; cyclamen; Stomacul și ficatul; Toate slujbele funcționărești; Gîndirea. (Prezentare selectivă de Eugen ȘENDREA) la 9 februarie la 18 februarie: Uranus; Luna; Alb și

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.