Bolnavii psihic, cei cu poliartrită reumatoidă, cu hepatită sau transplant renal vor avea, începînd din acest an, mult mai multe posibilități de a-și procura medicamentele prescrise pentru tratamentul la domiciliu. „Aproximativ 95 la sută din farmacii au fost de acord să elibereze medicația pentru aceste boli, numite speciale. Ele au acceptat să nu perceapă nici un fel de adaos”, a declarat Dan Stoica, șef serviciu relații contractuale, purtătorul de cuvînt al Casei Județene de Asigurări de Sănătate. Dacă farmaciile își vor respecta angajamentul, cei care au una din afecțiunile amintite sau rudele lor nu vor mai fi nevoite să alerge cu rețeta în mînă de la o unitate la alta, așa cum se mai întîmplă acum. în prezent, 43 de farmacii onorează rețetele pentru bolile psihice, 26 – în poliartrita reumatoidă, 11 – în hepatite și numai șapte pentru cei cu posttransplant. Și suma alocată tratamentului în ambulatoriu al acestor boli va crește de la opt miliarde lei la 10 miliarde lei/lună. în februarie, în total, pentru rețete compensate și gratuite vor fi 30 miliarde lei, din care 10 miliarde lei, pentru afecțiunile speciale. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.