Lecția de limba română

Surse de expresivitate

* „Două la Primărie, optspce… * Două la Catindrala „Sf. Nicolae, treizeci…” * Despre resursele expresive ale limbii române

Ne vom ocupa, în continuare, de resursele expresive ale limbii române, un adevărat tezaur care oferă numeroase posibilități de realizare a expresivității limbii, la toate nivelele: fonetic, morfologic, morfematic, grafic, sintactic etc.
La nivelul structurii fonetice, în fiecare din sunetele și silabele cuvintelor distingem: accentul, cezura, ritmul, intonația, oricare dintre aceste elemente, considerate separat sau împreună, constituind o sursă a expresivității. Cunoaștem cuvinte care prin structura lor fonetică pot fi onomatopeele (hodoronc-tronc, harcea-parcea, horp), care sînt evocatoare și sugestive. Dar și cuvinte expresive propriu-zise, care prin forma lor sonoră sînt adaptate conținutului lor noțional (molcom-domol, pirpiriu-pirpirică, vâlvătaie-vâltoare etc). Multe efecte expresive se obțin prin asocierea sunetelor în context (aliterația, armonia imitativă, asonanța, rima), pe care le întîlnim în zicători: „Nu da cu bâta-n baltă”, „Pomul pădureț, poame pădurețe scoate”, „Cine se adună se aseamănă”; și în versuri bine cunoscute: „Se tânguiesc / Tălăngi pe căi / Și neguri cresc / Din negre văi / Plutind pe munți” (Șt.O.Iosif), ca armonie imitativă; „A plecat cu graba și s-a întîlnit cu zăbava”, ca asonanță; iar „Casa-i goală ca o oală”, ca un ecou. Alteori, structura fonetică a cuvintelor suferă modificări de sunete, ca textele lui Creangă: „Na-vă de cheltuială, ghiavoli ce sunteți!”, „Tă-vă (bată-vă) pustia, privighetori, să vă bată, că știu că vă drăgostiți bine!”; sau apar sunete suplimentare: „Măăă… duc în toată lumea!” Iar nota peiorativă este evidentă, mai ales la Caragiale: „Fată frumoasă, modistă și trei ani la pasion, să-și mănânce ea tinerețile cu un ăla…”
Elementele de versificație: ritmul, rima, măsura, intonația au efecte expresive realizate prin selectarea cuvintelor cu o anumită structură sonoră și organizare în versurile clasice / tradiționale, unde troheul, iambul și amfibrahul apar în poezii diferite sau împreună (în combinație), care creează efecte expresive deosebite, ca în „Sara pe deal” a lui Eminescu, unde întîlnim ritmul coriamb (…) ca unitate metrică: „Sara pe deal buciumul sună cu jale…”. Iar în poezia simbolistă / bacoviană efectele expresive sînt realizate prin selectarea cuvintelor care să sugereze și prin rimă efectul sonor adecvat: „De-atâtea nopți aud plouând, / Aud materia plângând, / Sunt singur și mă duce-un gând / Spre lcuințele lacustre…”. Chiar și în poeziile cu versuri libere ale lui L. Blaga succesiunea silabelor este conjugată cu mișcarea ideii și sensibilității poetului: „Despre tine și otravă, / Despre slavă și albine, / scriu în rune o poveste, / căci ce este nu se spune”.
Cezura (pauza de la mijlocul versului cu o măsură lungă, de 14-16 silabe) poate avea valoare expresivă, ca în „Scrisoarea III” de Eminescu: „în zadar striga-mpăratul // ca și leul în turbare, / Umbra morții se întinde // tot mai mare și mai mare”. După cum debitul (numărul de sunete emis într-o unitate de timp) are o valoare expresivă cînd, spre exemplu, Pristanda, din „O scrisoare pierdută”, continuă repede, pe nersuflate”: „Două la primărie, optspece, patru la școli, douăzeci și patru, două la catindrala „Sf.Nicolae”… (I.L. Caragiale). Tot acest tempou rapid, care se-ntîlnește și azi în discursurile parlamentare (se știu ei cine le rostesc), nu exprimă decît încercarea de inducere în eroare, precum o practică și unii avocați de azi apărători ai marilor corupți, care au strîns averi cu nemiluita: apartamente, case, vile, terenuri, păduri și conturi în bănci; cuvinte cu efecte expresive pentru urechile lor, care devin mari „posibilități” de realizare a „expresivității” și afirmării lor în viața politică și financiară, în democrația noastră originală… (Prof. Marin COSMESCU)ece, pa

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!