Situația avocaților din Bacău, în atenția autorităților de la București

Administrator

Situația fără precedent în care au ajuns avocații din Bacău a intrat în atenția autorităților centrale. Primii care vor discuta ce s-a întîmplat în Bacău sînt chiar colegii avocaților de la Uniunea Națională a Barourilor din România din București. Aceștia se vor întruni la Brașov mîine și poimîine și vor lua în discuție decizia judecătorilor băcăuani prin care aceștia au cerut procurorilor să înceapă urmărirea penală împotriva a 236 de avocați. De asemenea, tot acolo se va decide și modalitatea de protest pe care o vor adopta avocații la nivel național. „Eu voi face o informare despre situația explozivă din Bacău și apoi se va decide și forma de protest pe care o vom adopta la nivel local și mai mult ca sigur și la nivel național, pentru că și colegii din celelalte județe au avut probleme cu acești așa-ziși avocați. De asemenea, domnul președinte Călin Andrei Zamfirescu va face și dumnealui, din partea Uniunii, o sesizare la Ministerul Justiției și la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Pentru că indiferent de modalitatea în care a ajuns această cauză pe fond la un judecător acesta trebuia mai întîi să analizeze dacă Vasile Botomei are calitatea procesuală de a face o asemenea plîngere”, a declarat avocatul Aurelian Ionescu, decanul Baroului Bacău.

Plîngere împotriva judecătorului

Tot de la București este așteptată o altă luare de poziție: cea a CSM, care a fost sesizat de Baroul Bacău să pună în discuție statutul de magistrat al judecătorului care a dat această decizie. „Plîngerea împotriva soluției dată de procuror, prin care acesta dispunea neînceperea urmării penale împotriva noastră, nu trebuia admisă de judecător, pentru că este aberantă. Nouă ne contestă calitatea de avocați un om care și-a înființat un barou de tip SRL și care are pretenția să ne înscriem în baroul lui. Iar judecătorul a trecut peste toate aceste aspecte și a admis plîngerea acestuia împotriva soluției dată de procuror. Este incalificabil!”, a spus Mihai Cliveti, prodecanul Baroului Bacău. Avocații au fost acuzați, într-o plîngere la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Bacău, că practică ilegal avocatura pentru că nu s-au înscris într-un barou paralel. Acesta a fost înființat de Vasile Botomei pe baza unei autorizații emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice, așa cum chiar Botomei arată într-un comunicat de presă remis la redacție. „Baroul Bacău din cadrul UNBR este o instituție de drept public, autorizată de Ministerul Finanțelor Publice, prin DGFP Bacău, și înființată în baza hotărîrii UNBR, din cadrul congresului avocaților, desfășurat în iulie 2004, imediat după publicarea în Monitorul Oficial a Legii 255/2004”, susține Vasile Botomei. La finele anului trecut, Botomei a făcut plîngere la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Bacău și reclama avocații din baroul clasic că ar funcționa în afara legii și ar practica fără drept meseria de avocat, întrucît nu s-au înscris în baroul său. Procurorii au dat soluție de „neîncepere a urmăririi penale” în privința avocaților din baroul calsic, iar Vasile Botomei, nemulțumit, a făcut plîngere în instanță. După doar cîteva termene de judecată, instanța a decis să „desființeze rezoluția (…) prin care s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale privind reclamația petentului Botomei Vasile(…), și să dispună trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale”.

Judecătoria reacționează

Nici printre magistrați nu a rămas fără ecou decizia dată de judecătorul de la Judecătoria Bacău. Ei spun însă că este nedrept ca o situație atît de delicată să fie lăsată pe umerii lor în condițiile în care funcționarea acestui barou paralel trebuia clarificată la nivelul Ministerului Justiției și al CSM. „Ne lasă pe noi în teritoriu să ne batem cu atîtea orgolii. Ar fi trebuit să se ia o decizie la cele două instituții și să se aplice unitar în țară”, ne-a spus unul dintre judecători. Acesta i-a luat apărarea colegului său și susține că aceasta este prevederea legală și integrală din textul legii. Nici procurorii nu se lasă însă. Ei spun că un judecător nu poate să dispună unui procuror să înceapă urmărirea penală a unei persoane, „pentru că doar un procuror decide acest lucru în baza probatoriului administrat în dosarul respectiv”. Iar avocații par din ce în ce mai porniți împotriva deciziei judecătorului. „Este total greșită decizia judectorului. El putea trimite cauza la parchet pentru completarea cercetărilor dacă reișea că procurorul nu a făcut actele de cercetare complete. Acum, procurorul ar trebui să-i cerceteze pe toți cei 236 de avocați pe baza plîngerii unui SRL autorizat de finanțele publice. Un procuror poate chiar să nu facă acte de cercetare penală dacă plîngerea este aberantă. De exemplu, ce acte de cercetare ar trebuie efectuate dacă cineva face o plîngere împotriva vecinului doar pentru că respiră același aer ca și el?”, a spus și avocatul Viorel Apostol. în fața acestui val de proteste, Judecătoria Bacău a remis un comunicat de presă prin care face precizarea că „hotărîrea judecătorească la care s-a făcut referire în articolele de presă nu este definitivă, fiind atacată cu recurs”. Cei care vor decide asupra legalității și temeiniciei hotărîrii Judecătoriei Bacău vor fi judecătorii de la instanța imediat următoare în grad, adică Tribunalul Bacău”, se mai specifică în comunicatul de presă semnat de judecătorul Silviu Anti, purtător de cuvînt la Judecătoria Bacău. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.