O țară bolnavă de reformă

Eduard ADAM

Aceasta cred că e maladia de care România n-o să mai scape niciodată: reforma. La începutul anilor ’90, toți ne-o doream . De-abia așteptam să se reformeze un domeniu sau altul, convinși că după aceea o să dăm de luminița de la capătul tunelului. Adică o să ne fie bine. Acum, reformele au ajuns ca bolile de sezon. Ba nu, mai rău! Măcar, afecțiunile adevărate de sezon țin o iarnă, o toamnă sau o primăvară. încep, dar se mai și termină. Reformele, însă, la noi, par că nu se vor mai sfîrși niciodată. Și, culmea, descoperi de fiecare dată cînd vine un ciudat în fruntea unui minister că reforma abia atunci a început.
Mă uitam la învățămînt. Atît de mult s-a reformat sistemul acesta, încît notele nu mai sînt note, manualele nu mai sînt nici ele ce-au fost odată, iar gratuitatea aceea de care se vorbește în Constituție cînd vine vorba de școala publică nu mai există. Acum, notele s-au transformat în calificative. Un satisfacător nu sună la fel de dur ca nota. Așa că nu mai știi dacă satisfăcătorul ăla e 5, ori 6, ori 7. Manualele, le cumperi, dar sînt … alternative. âți merge copilul la școală, dar, după ani, afli cu stupoare că acele cărți alese de învățătoare pentru studiu n-a fost tocmai pe placul celor care au făcut subiectele la Capacitate. La școală, părinții dau bani cu duiumul, fiindcă reforma s-a ocupat de cu totul altceva, nu și de identificarea surselor financiare pentru ca sistemul de învățămînt să funcționeze.

La fel de năucitoare a fost și reforma din sănătate. S-au redus paturile din secții, de stau bolnavii acum și cîte doi sau trei în pat. Raționamentul pentru măsura dictată a rămas doar secretul fostului ministru al Sănătății. S-au tăiat drastic medicamentele de pe listele de compensate sau gratuite. în schimb, nouă, celor care ni se spună nejustificat asigurați, ni se iau bani lună de lună. Dar, dacă te-ai îmbolnăvit, plătești de nu știi pe unde să mai scoți cămașa… La fel și la internări, la fel și la analize.
S-a pornit, chiar în debutul noului an, cu deconturile pentru fiecare spitalizat. O altă măsură din planul de reformă. Nu s-a spus clar că, de fapt, acea hîrtie nu-i o notă de plată, ci o listă despre cît și cum s-a cheltuit pentru noi. S-a speriat lumea, mai ales bătrînii și cei de la țară, încît unii erau să moară înainte de vreme. Acum s-au potolit și cu asta, fiindcă măsura dictată era greu de pus în practică.

N-am spus tot despre reformele din România ultimilor 16 ani. Nici n-aș avea cum, pentru că la cît de multe au fost și la cîte deservicii ne-au adus, mi-ar trebui ediții întregi să le înșir. De altfel, orice român, și dacă n-a deschis televizorul sau n-a citit un ziar de la revoluție și pînă azi, tot ar ști cît de haotic s-a lucrat. Era suficient să meargă să-și plătească dările, pe la școala nepotului sau pe la medic. A simțit, cu siguranță, cît de oportune și bine gîndite au fost schimbările.

Astea-s, din păcate, reformele românești. Putem vorbi despre reformă ca despre o cangrenă. Despre un cancer, care și-a întins tentaculele peste toată țara. Și de care nu mai scăpăm, în ciuda declarațiilor politicienilor, care, atunci cînd se instalează în fotoliile ministeriale, încep să dea cu pixul pe hîrtie. ť0g÷+Κ>3ŹAΚß+H^ jhnhFibhß+Y^ŕ Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!