Rușii, petrolul și președinții

Administrator

Ștefan RADU

Un Moromete stalinizat, șef de colhoz prin Bărăgan, concluziona, cîndva, cu privire la starea politică a lumii: „Asta-i soarta noastră, a președinților!”… Adică – vezi Doamne! – pe umerii acestor șefi, mari sau mici, stau probleme vitale de care noi, muritorii de rînd, habar n-avem. Nu știu cum de „s-a potrivit” anul acesta, dar Putin și Bush și-au ținut celebrele discursuri despre „starea națiunii” în aceiași zi. Culmea este că, aflați la mii de kilometri unul de altul, cei doi președinți au vorbit cam despre același lucru în aceiași termeni imperiali. Aflați într-un continuu conflict cu realitatea percepută de popoarele pe care le diriguiesc, cei doi se încăpățînează să afirme că, sub conducerea lor, lumea a ajuns pe noi culme de progres și pace (i-auzi!). Dl Bush a numărat pe degete succesele din Irak precum Pristanda steagurile și a dat noile direcții ale „exportului de democrație”: Zimbabwe, Coreea de Nord, Birmania și Iran. De cealaltă parte a lumii, la Kremlin, Putin a anunțat pacificarea deplină a Ceceniei „care a fost adusă în parametri constituționali”. în vreme ce, la Washinghton, Bush explica necesitatea ascultării tuturor telefoanelor americanilor la simplul lui ordin, în Rusia lui Putin organizațiile neguvernamentale s-au transformat în „oficine ale spionajului occidental”. Rușii nostalgici au primit liber la vînătoarea de britanici care spionează cu sîrg prin parcurile Moscovei, discutînd cu bolovanii plini de cip-uri super-sofisticate.

Putin și Bush sunt importanți doar pentru că sub tălpile lor se află niște mari națiuni. Două țări imense, cu resurse nebănuite și cu orgolii de jandarmi universali, au – strict conjunstural – în fruntea lor niște lideri pentru care democrația este doar instrument de exercitare publică a puterii și nu un mod de viață, de existență a comunităților din care fac parte. Discursurile lor miros de la distanță a propagandă, iar întorsăturile de frază le trădează iritările provocate de regulile constituționale. Cei doi își dispută lumea de parcă ar fi vorba de teritorii pe care viețuiesc niște sălbatici, „piei roșii” ce așteaptă exterminarea sau trimiterea în îndepărtate rezervații (foarte asemănătoare cu „primitoarele” tabere siberiene în care au murit atîția „refuznici”). Lupta se dă pentru dominația asupra resurselor energetice – și numai – care se află în zone demonizate propagandistic. Eșecul pacificării Irakului provoacă seisme pe bursele hidrocarburilor, iar intenția de a „trece sub pulpana democrației americane” și a Iranului deja duce în zona incertitudinii absolute orice discuție despre viitorul economic al Europei. în vreme ce gălăgiosul Bush amenință cu intervenția militară, Putin și-a implantat oamenii la Teheran și pune umărul serios la dezvoltarea programului nuclear al iranienilor. Consiliul de Securitate – unde Statele Unite speră să obțină o condamnare a Iranului – este o structură în care vocile chinezilor și rușilor au mare greutate. Pentru Moscova și Beijing petrolul și gazele din Iran sînt mai importante decît „mofturile” cu democrația triumfătoare. De fapt, președintele american folosește discursul despre eliberarea lumii pentru a obține susținerea celor care pot cădea în capcana vorbelor frumoase. în final, țintele sunt la fel de imperialiste ca și ale rușilor…

Resursele energetice se pare că au devenit arme redutabile la acest început de mileniu trei. Globalizarea – culturală, economică, politică, științifică (mai puțin!) – demonstrează că este cea mai înaltă formă de democratizare a lumii. Dintr-o dată, națiuni care păreau subdezvoltate, perdante în competiția mondială, au devenit egalele marilor puteri. Unii au tehnologia, alții au cercetarea, iar săracii mapamondului au resursele naturale. Dumnezeu a împărțit „bunătățile lumii” cu înțelepciune. Națiunile din Orientul Mijlociu cer doar respect față de valorile lor identitare. Conflictul ce tinde să arunce lumea în aer este generat de refuzul unor negocieri corecte și demne între aceste popoare și marile puteri. De ce ar fi mai periculos un Iran puternic față de o Rusie care se joacă, după cum are chef, cu robinetul de gaz al Europei? De ce este mai democratică o măsură precum cea a Statelor Unite, numită „lovitură preventivă”, decît sacrificiul a mii de irakieni care vor o țară liberă, fără trupe străine pe teritoriul ei? De ce sînt mai bune bombele nucleare israeliene (pe care nu le „inspectează” vreo comisie internațională) decît cele iraniene sau coreene? Tot pentru a ucide oameni nevinovați, la grămadă, sînt fabricate…

Și îndrăznesc să mai spun un lucru: fraza poate nediplomatică (după criteriile unei atitudini… „clasice”) a președintelui Traian Băsescu adresată unui parlamentar rus dornic să-și justifice diurna „europeană” a fost catalogată în fel și chip. Unii au spus că este expresia „unui primitivism politic”, alții că pune în pericol interesele României. Ba chiar s-a decretat că „doar cretinii au aplaudat un asemenea răspuns”! Eu cred că nu doar rușii merită răspunsuri tăioase la întrebări nerușinate. Și americanii, și englezii și oricine crede că reprezintă „elita lumii” doar pentru că au o istorie încărcată de rapturi pe spinarea unor popoare docile și „politicoase” merită a fi aduși la realitatea noii lumi care se naște sub ochii noștri. în era comunicațiilor rapide, a mondializării educației, a imaginilor on line agresivitatea nu se mai poate ascunde în spatele unor vorbe sterile despre „starea națiunii”. Cînd un medic sau un fizician arab alege să se arunce în aer într-o piață din Tel Aviv uităm să ne întrebăm ce argumente logice are un asemenea atac sinucigaș. Mi-e greu să deduc ce este în sufletul lui Teo Peter jr., fiul artistului ucis de un bețiv cu grade din Ambasada SUA la București. Marea justiție democratică americană a ajuns la concluzia că Teo Peter a murit din alte cauze decît cele reclamate și a pus sub semnul întrebării prezența acestuia în taxiul făcut țandări! Prietenii și rudele celui ucis cum „înghit” dreptatea americană? La Beirut, la Tel Aviv, la Bagdad am constata că s-ar înteți atentatele antiamericane. Acolo opamenii nu sînt politicoși. Nu mai au răbdare. ânțeleg justiția în cel mai simplu mod posibil. Poate așa ar fi trebuit să gîndească și familia mea atunci cînd unchiul meu era dus la Canal de comisarii ruși, cînd tatăl meu era hăituit prin pădurile Vrancei pentru că refuza înscrierea în „colectivă”, iar bunicilor li se confisca și ultima capră din bătătură pe motiv că-s chiaburi. Acum nu ar mai fost nevoie de explicații la fraza dlui Băsescu pentru că rușii ar fi știut că au mari datorii în această parte de Europă, ei fiind beneficiarii dispărutului regim sovietic.– unde Statele Unite speră să obțină o condamnare a Iranului – este

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.