Programat la patru zile distanță de prima întîlnire dintre cele două echipe, returul meciului Petrolul Moinești – Ceahlăul Piatra Neamț a pus în mișcare, așa cum era de așteptat, orgoliile celor două părți. Moineștenii au pierdut la limită (0-1) meciul tur datorită unei gafe monumentale a portarului Tărăbuță și au vrut musai să arate că nu sînt cu nimic mai prejos decît liderul la zi al seriei I din divizia B. Totuși, pauza, care a venit după o primă repriză de 60 de minute, i-a găsit în avantaj pe oaspeți, care au punctat prin Ivașcu (59′). Petrolul a egalat însă, la numai cinci minute distanță, Dura fructificînd un atac prelungit al gazdelor, pentru ca, peste alte cinci minute, Enache să readucă Ceahlăul în avantaj după ce a transformat o lovitură de la 11 metri. Următoarea acțiune de atac a adus cu sine un nou penalty, de asta dată în contul moineștenilor. Remus Cojocaru a înscris (71′) fără emoții și a închis tabela la 2-2. Un rezultat, dar mai ales un meci care l-a mulțumit pe antrenorul Dan Moței. „Din păcate, terenul, acoperit cu zăpadă, a fost destul de greu și, în plus, a bătut și vîntul. Una peste alta însă, băieții s-au mișcat destul de bine, dovadă și scorul final”, a spus antrenorul Dan Moței. Acesta a început meciul în formula Anton – Bucurel, Dragomirescu, Chiriac, Dobîrceanu – Tismănaru, Toma, Popa, Jipa – Ursu, Gafița, pentru ca în repriza a II-a să-i trimită în teren pe Ungurașu – Muntianu, Neculai, Vrânceanu, Gurguiatu, Moldoveanu – Ciobanu, Berea, Remus Cojocaru, Rareș Marin – Dura. Următorul meci de verificare al moineștenilor se va consuma sîmbătă, 4 februarie, cu începere de la ora 11,00, în compania divizionarei A FCM Bacău. (Eduard CUCU)
de pus pe raster
Tărăbuță, spre Viitorul Liteni
Venit la Petrolul Moinești în urmă cu un an, timp în care nu a prins nici un minut în jocuri oficiale, portarul Sorin Tărăbuță a decis să se despartă de divizionara B. Oficialii moineșteni i-au dat acordul, motiv pentru care Tărăbuță nu a mai folosit în meciul de ieri cu Ceahlăul Piatra Neamț. Următoarea destinație a portarului moineștean va fi, foarte probabil, divizionara C Viitorul Liteni. Totodată, Petrolul a decis să renunțe la serviciile lui Pașcu, care s-a întors deja la Petrom Zemeș. Pe de altă parte, în meciul de ieri, antrenorul Dan Moței l-a folosit și pe Berea, un jucător venit tocmai de la Ceahlăul Piatra Neamț. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.