Singura echipă de fotbal din municipiul Onești, care activează în „Categoria Onoare” a Campionatului Județean, a disputat primul meci amical în deschiderea perioadei de pregătire pentru returul campionatului de fotbal. în meciul disputat pe stadionul CSM din Onești, adversari au fost jucătorii echipei FC Comănești, care activează în Divizia D. Oneștenii au cîștigat cu scorul de 2-1 (1- 0), marcatorii golurilor pentru Inter fiind Itrinescu și Vulpe.
La startul acestor pregătiri, la echipa oneșteană au intervenit o serie de modificări. în primul rînd, locul lui Ioan Avram, din postul de antrenor, a fost luat de Cosmin Curelea, care a jucat în teren tot
turul campionatului). Și din lotul de jucători au plecat unii care au jucat în toamnă pentru Inter Onești: Lucaș s-a transferat la FC Comănești, Cerbu a plecat să își satisfacă serviciul militar, iar
Cosmin Popa a plecat student la București. Au apărut, în schimb, cîteva nume noi: Donica (pentru postul de portar), Dimofte, Negrescu (de la Măgura Tg. Ocna) și Vulpe. în aceste zile mai sînt în probe și alți jucători, la antrenamente prezentîndu-se 20-24
jucători, astfel că antrenorii oneșteni vor avea de unde să facă selecția.
Inter Onești a perfectat o serie de meciuri amicale, adversare fiind FC Willy, divizionară C, Cartier CFR Bacău și Inter Traian, ambele colege de serie cu Inter Onești. în această perioadă de pregătire, Inter Onești vrea să joace și cu echipe din județul Vrancea, pentru
această intenție avîndu-se în vedere echipe din Adjud și Mărășești.
Pe ultima sută de metri este și perfectarea actelor pentru transformarea, din asociație sportivă în club sportiv, sub titulatura „Inter” Onești. în acest scop s-a constituit și consiliul director al acestui club; el îl are ca președinte pe Constantin Ene, fondatorul echipei, vicepreședinte este Ștefan Martin, Paul Borcescu este secretar, iar membri sînt Gheorghe Mihu și Costică Ene. în opinia conducerii, speranțele financiare ale echipei sînt legate de Rafo, oneștenii crezînd că dacă Rafo ajută Steaua București, și
echipa din municipiul Onești ar putea fi sprijinită de aceasră societate. Al doilea lucru care aduce optimism în tabăra oneșteană este dat de faptul că un om de afaceri, al cărui nume este păstrat la secret, și-a anunțat intenția de a duce echipa Oneștiului în divizia C, cumpărînd locul unei echipe din acest eșalon. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.