Maxime și cugetări

„întoarce ochii mei ca să nu vadă deșertăciunea…”

Vasile PRUTEANU

Excedată de numărul mare al proștilor cu ștaif și al prostiilor emise public cu pretenții de dicton, doamna Catinca Piper propune (într-un număr anterior al ziarului nostru) elaborarea unui „Tratat de prostologie”. Ca orice profesor universitar, autoarea stabilește și cîteva criterii prin care prostia este țintuită cu subțirime de spirit. Dacă n-aș fi priceput ironia, mai că m-aș fi angajat coautor al numitului tratat. Din cugetările lui Nicolae Iorga știu că „lupta cu prostul nu-ți aduce nici o cinste și arareori un folos”. Așa că mai bine am elabora un „tratament al prostologiei”. Proverbul românesc spune, însă, că „prostia n-are leac”. Așa că ipoteza cade. Prostia fiind atît de întinsă și proștii – legiuni întregi, nu ne rămîne decît slaba consolare de a combate fenomenul pe segmente mai mari sau mai mici. Sînt destui oameni de știință, de cultură și (mai ales) politicieni care bat cîmpii cu o zburdălnicie dezarmantă. Este suficient să privim clasa politică românească și vom pricepe că „proștii dau năvală acolo unde și îngerilor le e teamă să pășească; între proști șiretenia e genialitate și nerușinarea vitejie” (Rilke). Nu mai spun că dacă „toți proștii ar purta scufii albe, am părea un cîrd de gîște” (Oscar Wilde).
Poate că prostia românească ar fi mai puțin dezolantă dacă nu ne-am uita și la prostia europeană. în plan intelectual, nerozia parlamentarilor de la Strasbourg mă cutremură. Ei au refuzat, zilele trecute, condamnarea fermă și fără echivoc a tragediei numită comunism.
Mi-e groază de repetiții patetice, dar nu pot să nu observ că în Europa reforma morală bate uneori pasul pe loc. La București rămîne mereu înțepenită. Cîntărirea dezastrelor sociale produse de fascism și comunism se face cu măsuri diferite, dacă nu chiar măsluite. Asta produce un interregn fabulos, care alternează monștrii (comici și grotești) de descendență goyescă, amintind de Evul Mediu. Așa că procesul nazismului de la Nurenberg rămîne fără echivalent, chiar dacă asemănările dintre fascism și comunism sînt atît de evidente, atît de greu de ocolit și de negat. în plan economic, ambele ideologii au eșuat, afectînd viața a sute de milioane de oameni. CAER-ul, politica liberală a lui Kadar în Ungaria, reformele lui Deng Xiao Ping în China și orice alte idei economice aleatorii au eșuat lamentabil.
în plan ideologic, eșecul a fost justificat și susținut prin minciuni și mistificări, prin încercări reușite de a spăla creierele a milioane de oameni prin adularea fără rușine a dictatorilor, prin învățămînt politic, ședințe de partid și exaltarea naționalismului. Oponenții au suferit în închisori aceleași torturi ca și deținuții din lagărele hitleriste. Crimele n-au fost mai puține, dar cele ale comuniștilor au fost mai bine tăinuite. în plus, comunismul s-a bucurat, timp de decenii, de susținerea unor scriitori de renume ca J.P. Sartre, Andre Malraux, Jorge Amado și a multor altora care s-au adăugat cohortelor de lăudători și lingușitori din țările asuprite de dictaturi comuniste fioroase. Prostimea a aderat la egalitarismul comunist, l-a lăudat, fără să observe ce mari pagube aduc unei țări acei care-i laudă pe proști. Pentru că „oricît de mare ar fi prostia care ni se propune, se găsesc întotdeauna nătărăi care s-o creadă” (Balzac). Și astfel, o prostie ideologică a reușit, conducînd la crimă.
în plan politic, Lenin, Stalin și toți ceilalți dictatori din țările comuniste au terorizat popoare întregi. Procese încropite la repezeală, teroare, deportări, lagăre și închisori de tot felul, crime colective au apropiat pînă la asemănare leită comunismul de fascism. Atunci de ce n-a reușit Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei de la Strasbourg să voteze „Rezoluția de condamnare a crimelor din regimurile comuniste totalitare” propusă de suedezul Goran Lindblat? Pentru că „prostia veche capătă totdeauna în ochii oamenilor un anumit prestigiu” (N. Iorga). Prestigiul la care au ținut comuniștii ruși, greci, francezi și italieni, asociindu-și și grupurile socialiste. Așa că omenirea a scăpat de nazism, nu și de comunism. Rămîn uitați cei mai bine de 20 de milioane de ruși morți în gulagul siberian și cei 40 de milioane pieriți în Lao-Bai – echivalentul celui sovietic. Asemenea și cei uciși în țările Europei Centrale și de Est. Vehemența comuniștilor lui Ziuganov a pus în derizoriu și deșertăciune întregul efort al adevăraților democrați europeni. Că și printre ei sînt destui proști. Nu-mi rămîne decît să mă rog după psalmist: „… întoarce Doamne ochii mei ca să nu vadă deșertăciunea lumii”.
Așa că, doamnă profesoară, eu nu cunosc o asociere mai odioasă și mai stricătoare decît alianța proștilor cu mincinoșii. Pe mincinoși îi putem dovedi, pe proști niciodată!ni care bat cîmpii c

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!