Băcăuanii ar putea avea cît de curînd parte de o mare surpriză. Imaginea polițiștilor călare, așa cum vedem la televizor prin capitala Marii Britanii sau la New York, ar putea deveni certitudine în orașul lui Bacovia. Acesta a fost unul dintre subiectele discutate de consilierii locali în ședința de ieri. Petru Plăcintă, ales local liberal, a fost inițiatorul acestei propuneri, pe care o va sprijini și material. „Ar trebui să avem și noi, așa cum este în țările civilizate, o poliție călare. Avem un club de hipism și acolo ar putea fi ținute și îngrijite animalele. Harnașamentul s-ar putea procura foarte ușor de la armată. Dacă va fi nevoie, eu voi suporta 20% din cheltuielile necesare întreținerii cailor, numai să avem și noi polițiști călare, pentru că acest lucru conferă orașului o notă frumoasă, distinsă”, și-a susținut punctul de vedere omul de afaceri.
Cei 19 aleși locali prezenți la ședință au avut însă și o întrebare referitor la acest proiect. Ce se va face cu dejecțiile cailor și cum vor fi strînse acestea de pe șosele, și dacă nu vor trebui să includă în echipamentul polițiștilor lopățica, fărașul și punga de plastic de unică folosință. Consilieri locali au agreat ideea, la fel și primarul municipiului Bacău. „Domnule consilier, faceți un proiect de hotărîre în acest sens și prezentanți-l spre aprobare Consiliului Local”, a spus primarul Romeo Stavarache. Corpul de polițiști călare ar urma să fie format din cinci sau șase persoane, care vor fi instruite în tainele călăritului. Totodată, consilierii locali vor să mai rezerve polițiștilor, dar și cetățenilor o altă surpriză. Sectoriștii ar putea fi dotați în viitorul apropiat cu biciclete pentru transport, dar acestea vor fi procurate tot după adoptarea unei hotărîri a Consiliului Local. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.