Patru firme de avocatură s-au înscris la selecția de oferte organizată de CET Bacău. Furnizorul de agent termic vrea ca, după consultările cu avocații colaboratori, să treacă la acționarea în instanță a rău platnicilor, în așa fel încît datoriile pe care le are de recuperat de la populație, de ordinul a 250 de miliarde de lei vechi, să mai scadă. Acest model de acționare în instanță a fost preluat din alte orașe, unde furnizorii de căldură și apă caldă au reușit să recupereze substanțial din datorii. „Deocamdată, nu am decis cu care dintre firme vom încheia contract. Vom analiza ofertele celor patru firme și vom negocia onorariul, pentru că nici una nu a stabilit un tarif pentru contract. Vom discuta și asupra sarcinilor pe care le vor avea. Este foarte posibil să încheiem contract cu două dintre firme, nu cu una singură”, a precizat Vasile Drăgușanu, directorul de la CET Bacău. Acționarea în instanță a rău-platnicilor rămîne, din punctul de verede al furnizorului de utilități termice, cea mai bună soluție de a-i determina pe aceștia să plătească. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.