Sătenii din Furnicari se pregătesc de inundații

Administrator

Peste zece familii din satul Furnicari stau cu frica în sîn și se pregătesc pentru ceea ce pățesc aproape în fiecare an: teroarea sloiurilor. Chiar dacă acum stratul de gheață de pe Siret depășește o jumătate de metru, oamenii știu că nu trebuie decît cîteva zile călduroase pentru ca sloiurile să se dezmorțească și să pornească amenințător spre casele lor. Din malul ce altădată ajungea la cîțiva zeci de metri lățime, acum nu a mai rămas decît un petec de pămînt legat de buza caselor. Pentru a preîntîmpina un nou dezastru, gospodarii locului au decis să întărească malul cu copaci groși și cu blocuri mari de beton. „începînd de ieri, am început să aducem copacii cu totul, de la peste zece kilometri distanță. Transportul este foarte dificil, pentru că lemnele ocupă toată strada și trebuie să oprim circulația. Zilnic, abia dacă apucăm să aducem cîte trei-patru copaci, și avem în total 30”, ne-a declarat Constantin Ceasar, viceprimarul comunei Tamași. El a adăugat că, începînd de astăzi, vor începe să aducă și blocuri mari de beton, care sînt luate de la două CAP-uri dezafectate, și care vor proteja atît malurile, cît și copacii groși, pentru a nu fi luați de sloiuri. Muncitorii de la Apele Române sînt ajutați și de localnicii sinistrați după inundațiile de anul trecut. „A fost un coșmar! Am stat două săptămîni cu sloiurile în casă și apa ajungea pînă peste gard. Acum, cei de la Primărie ne ajută, dar cel mai mult contează să ne ajute Cel de Sus”, spune Petru Bogdan. Viceprimarul Ceasar este convins că dacă timpul va ține cu ei, consolidarea malului Siretului de la Furnicari va fi definitivată în cel mult o săptămînă.
Dispecerii Direcției Apelor și cei ai Sistemului de Gospodărire a Apelor verifică în permanență cursurile de apă, pentru a preveni eventuale catastrofe care s-ar putea produce din cauza gheții de pe rîurile din județ. „Monitorizările sînt făcute în așa fel, încît să fim pregătiți să intervenim cu forțe și utilaje, în cazul în care situația ar deveni periculoasă, din cauza gheții și a podurilor de gheață de pe cursurile de apă”, a precizat Georgiana Drăghindă, purtătorul de cuvînt de la Direcția Apelor Siret Bacău. Măsuri speciale au fost luate în cazul rîului Trotuș. Pentru a evita producerea de blocaje de gheață, Directia Apelor Siret a suplimentat debitul deversat din acumularea Poiana Uzului cu 7 mc/secundă. (Florin CRĂCIUN, Costinela BREAHNĂ) încît să fim pregătiți să intervenim cu

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.