Anul Mozart

„Mă iubiți mult?”

Vasile PRUTEANU

Numai bunul Dumnezeu știe de cîtă dragoste are nevoie un copil pentru a i se dezvolta în plenitudinea lor toate talentele ascunse, ce-l vor caracteriza mai tîrziu ca matur. Mozart a cerut cu disperare, încă din fragedă copilărie, iubirea tuturor celor cu care intra în contact. Și a avut-o, grație frumuseții și talentului său extraordinar de muzician înnăscut. Plîngea cu lacrimi amare dacă cineva nu-i răspundea cu duioșie la întrebarea: „Mă iubiți mult?”. Lumea l-a iubit mult, într-adevăr, cît a trăit și apoi încă 250 de ani pînă în zilele noastre. Pentru că „…în puritatea aeriană a muzicii compuse de el nu odată te simți ușor, transparent, îngeresc. Ai atunci impresia că ție – ființă nemîngîiată – îți cresc aripi ce te avîntă într-un zbor senin, cu surîsuri discrete și voalate, cu eternități de farmec eteric și de transparențe dulci și mîngîietoare”, scria Emil Cioran. O caracterizare mai exactă nu i-a făcut pînă acum nimeni pe pămînt. Muzica lui Mozart are adieri paradisiace și-ți dă senzația de nemurire. Sonoritățile ei, vibrațiile ei nu mai încap în marginile inimii, căci ea exprimă nu numai neliniștea spațiului, ci parcă freamătul lăuntric al lui Dumnezeu, care se prelungește în noi, ființe păcătoase. Și atunci, simțim iubirea și iertarea unei divinități minunate și milostive.
Un asemenea compozitor, cu un talent uriaș, a uimit Europa vremii lui și continuă să uimească întreaga planetă care îi cunoaște creația. Nu e de mirare că muzicienii din Neapole considerau capacitățile tînărului Mozart ca fiind supranaturale. Credeau că în cele două inele de pe degetele lui se ascund vrăji, iar acestea îi conferă o sensibilitate și un talent nepămîntean. Cînd și le-a scos și a cîntat la pian cu aceeași uluitoare măiestrie, toți au amuțit fascinați. La Bologna l-au încuiat într-o cameră singur, cerîndu-i-se să compună o lucrare fără să aibă la îndemînă nici un fel de partitură, carte sau tratat. într-o jumătate de oră, Mozart a compus un antifon la 4 voci, cu o măiestrie nemaiîntîlnită, convingîndu-i pe convivi că geniul său întrece cu mult ceea ce era cunoscut pînă atunci. La Milano i s-a propus să scrie, în scurt timp, o operă pentru celebrul teatru muzical de aici. în numai 56 de zile a ieșit de sub pana sa opera „Mitridate”, care s-a jucat 23 de reprezentații în șir, cu un succes fabulos. Nici un compozitor de pe lume nu mai reușise o asemenea performanță de timp. Milano răsuna de gloria sa, determinînd-ul pe Papă să-i confere Crucea și Brevetul „Auratae Militiae eques”, iar marile orașe italiene (Roma, Veneția, Verona, Florența ș.a.) să-l declare „Cavaliere filarmonico”.
Dacă Italia și Franța îl adulau, vă imaginați de cîtă dragoste și faimă se bucura la Viena și în orașele germane. Haydn pusese simfonia clasică în forme desăvîrșite, iar Mozart i-a pus coroana strălucirii, a cărei lumină se păstrează pînă astăzi. Cele 42 de simfonii, sutele de cantate, cvartete, concerte, operele Idomeneu, Don Juan, Cosi fan tutte, Figaro, Răpirea din Serai etc. l-au încununat cu nimbul nemuritorilor. Nu a fost gen în care să nu fi izbutit, să nu fi fost mare pretutindeni. Celebrul Joseph Haydn i-a spus tatălui lui Mozart: „Vă declar, înaintea lui Dumnezeu și ca om cinstit, că socotesc pe fiul dumneavoastră drept cel mai mare compozitor de care să se fi auzit vorbindu-se vreodată”. O spunea omul care compusese, la rîndul lui, peste 100 de simfonii și un număr uriaș de alte lucrări ce au rămas în patrimoniul universal al culturii. De cîtă iubire și stimă se bucura Mozart, cred că tot Haydn ne poate edifica. într-una din zile, un pictor vienez mediocru i-a zis lui Haydn că îl consideră superior lui Mozart. Voia să-l măgulească pe marele om. Haydn i-a răspuns: „Ce ați zice dumneavoastră dacă v-aș spune că sînteți mai presus de Rafael?”. Pictorul a tăcut, rușinat, convins că făcuse o gafă impardonabilă. Injoncțiunea lui în arta muzicală se dovedise cu totul neavenită.
Muzica a fost ocupația vieții lui Mozart și în ea își găsea liniștea, bucuria și pacea sufletului. Muncea necontrolat de mult și trebuia supravegheat ca să nu se dea uitării la pian și să-și vatăme sănătatea. Cînta pentru oricine îl ruga și îi făcea plăcere să-l asculte. De aceea, a fost iubit toată viața lui, pentru că talentul i s-a conjugat întotdeauna cu modestia.
Pentru toate acestea: da, domnule Wolfgang Amadeus Mozart, vă iubim mult, cu toată duioșia de care sîntem în stare. Ca și „verii” dumneavoastră Shakespeare, Eminescu sau Marin Sorescu, Mozart nu s-a dus, sînt sigur, decît „să moară puțin”. Toți aceștia rămîn să împodobească secolii, iar noi, din vîrful lor de munte să dăm chiot că nu chiar toate morțile sînt înfrîngeri. transparențe

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!