Willy pleacă în cantonament

Administrator

„Pinguinii” conduși de Florin Pavel se vor despărți, astăzi, de municipiul Bacău pentru o perioadă de șapte zile, aceștia urmînd să-și petreacă următoarea săptămînă în cantonamentul montan de la Dărmănești. Aici vor ajunge toți cei 28 de jucători care se află, în acest moment, în lotul lui Willy, inclusiv mijlocașul Burghelea, care se pregătește să semneze cu formația patronată de Vasile Păun. „E un jucător de 21 de ani, care a jucat ultima oară la Rulmentul Bîrlad. Acesta a făcut liceul în Bacău, a ajuns pe la Bîrlad, dar acum s-a întors la facultate la Bacău și a preferat să se transfere. A venit la noi în urmă cu o săptămînă și, sincer, îmi place cum se mișcă. Deocamdată nu am perfectat nici un act, dar e doar o chestiune de timp”, ne-a declarat antrenorul Florin Pavel. Altfel, Willy ar fi trebuit să dispute ieri un ultimul joc amical înainte de plecarea în cantonament împotriva celor de la FCM II Bacău, dar acesta a fost anulat în ultimul moment. „Am vrut să jucăm pe «Știința», dar zăpada de aici s-a topit, după care iar a înghețat și, de cît să riscăm o accidentare, am preferat, de comun acord, să renunțăm, cel puțin pentru moment, la meci”, a explicat antrenorul Florin Pavel. (Eduard CUCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.