Patinajul, distracția de sezon a băcăuanilor

Administrator

Vînzoleală mare, instalație de nocturnă, muzică și lume de toate vîrstele la patinoarul situat lîngă Sala Sporturilor. Vinul fiert, ceaiul și ciocolata caldă completează distracția celor împătimiți de patinaj. „A devenit o tradiție în Bacău, ca toți cei care îndrăgesc patinajul, de la mic la mare, să vină pentru a se recrea. Vin oameni de toate vîrstele, de la trei pînă la peste 80 de ani. Totul a început încă de acum cîțiva ani, cînd Paul Ciulină, fostul administrator, a făcut un mic ghețuș la lumina unui bec. Veneau mai ales copiii pentru a se da cu patinele”, își amintește Codruț Luca, antrenor de patinaj. în timp, „ghețușul” s-a transformat într-o bază sportivă, care urmează să se extindă anul acesta.

Printre cei impătimiți de patinaj, „Moș Loață” pare a fi figura cea mai cunoscută. Bătrînul, în vîrstă de peste 80 de ani, a fost patinator de performanță. Deși are o vîrstă înaintată, nu a renunțat la „pasiunea vieții lui”. „Are patine bune, căci a fost unul dintre cei mai cunoscuți patinatori ai României. Deși a avut piciorul rupt de mai multe ori și are în os tijă de metal, nu „ratează” patinoarul aproape în nici o seară! Face niște piruete, de nu-ți vine să crezi! âl adimir, fiindcă la vîrsta sa foarte înaintată nu se dă bătut nicidecum”, mi-a povestit antrenorul Luca.
Petru Boghiu este o altă figură pitorească a patinoarului. Omul, trecut de 60 de ani, nu a fost un mare patinator în tinerețe, însă, zilnic vine să se recreeze pe gheață. Este apropiat tinerilor de pe patinoar, deoarece el este cel care le repară și le ascute patinele, ori de cîte ori este nevoie. „La viața mea am lucrat ca lăcătuș-ascuțitor. Acum, repar și ascut patinele celor care vin aici. Nu cer mult pentru ascuțitul patinelor. Am improvizat în beci un mic atelier, cu menghină și flex. Curentul electric costă mult și nu mai rămîn cu mare lucru în buzunar. Dar, zic eu, m-am adaptat în democrație! Văd că tinerii ăștia au fel de fel de patine moderne, dar eu le zic mereu că tot alea de piele, care se făceau odată, sînt mai bune”, ne-a explicat omul. El mai „dă lecții” de patinaj începătorilor și le explică de fiecare dată că „poziția corpului și calitatea patinei sînt două lucruri de care trebuie să se țină, musai, seama”.
Figuri de seamă din Bacău nu se dau în lături să-și satisfacă această pasiune. Primarul, Președintele Consiliului Județean, directorul spitalului și alți medici, alături de copiii lor, au fost zăriți la patinoarul Bacăului. Mai toți au făcut poze cu cocoșul-mascotă a patinoarului. Tot în această locație se organizează, la cerere, meciuri de hochei pe gheață sau concursuri de sezon. (Olimpia FILIP) uri de seamă din Bacău nu

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.