Artistul caselor regale și al vedetelor hollywood-iene

Administrator

Pictor băcăuan uitat de români, celebru în America

Lucrările sale au fost expuse între cele semnate de Matisse și Picasso. A pictat portretele unor celebrități între care Nancy Reagan sau Ginger Rogers, ca să nu mai vorbim de personalități din casele regale europene. A primit premiul întîi la Salonul de Portret de la Paris, în anul 1958. A avut vernisaje în Roma, Paris, Cannes, Londra, Monte Carlo, New York, San Francisco și alte mari orașe ale lumii. S-a stins din viață în 1975, la 67 de ani, ducînd cu sine, dincolo de mormînt, misterul unuia dintre cei mai interesanți pictori români. „Sînt convins că numele său va rămîne înscris în istoria picturii secolului XX. Va rămîne mult timp după ce mulți dintre contemporanii său senzaționali vor fi uitați”, scria, în 1954, criticul englez Terrence Mullaly. Era vorba de Dimitrie Berea, cu siguranță unul din cei mai interesanți și valoroși pictori români, născut și crescut în inima Bacăului. Și, dacă în orașul natal numele său e pierdut, americanii nu l-au uitat. Colegiul de artă din Kentucky, una dintre cele mai cunoscute școli de artă din SUA, îi poartă numele cu multă cinste: „Dimitrie Berea”.

S-a născut la 2 noiembrie 1908, într-o casă (azi demolată), situată pe strada Ioan Cristoveanu (actuala Războieni), nr. 20, în familia avocatului Gheorghe Berea. A urmat cursurile Școlii de băieți, nr. 3 și s-a înscris la Liceul „Ferdinand I”, în urma concursului de admitere din 1919. A absolvit Academia de Arhitectură, iar în 1937 a beneficiat de o bursă a guvernului italian la Roma. La doar 32 de ani, a expus în cetatea eternă, la Galeria de arte frumoase inaugurată de regele Vittor Emanuel III. în 1941 a expus la Milano, după care, în 1942, a primit diploma Academiei de arte frumoase din Roma. în 1943, revenit în țară, a fost numit director și curator al Muzeului „Aman”. în 1946, Dimitrie Berea s-a reîntors la Paris, pentru o serie de expoziții. Din acest an și pînă la finele vieții, artistul va fi prezent în galerii consacrate din lume, între mari pictori ai vremii. Din anii ’50, a devenit cețătean francez, iar după 1960 Dimitrie Berea era prezent frecvent la New York, Miami, Palm Beach, San Francisco și Hollywood, avînd apartamente în New York, Paris și San Francisco. Ultima parte a vieții și-a petrecut-o alături de Alice Gurielli, al cărei bunic fusese regele Georgiei. A avut parte de o viață tumultoasă, între vedetele de la Hollywood și personalitățile americane ale timpului. Alice Gurielli avea să spună despre anii petrecuți lîngă Berea că au fost „o aventură haotică de necrezut”. Multe dintre lucrările artistului, îngropat în cimitirul francez „Pčre Lachaise”, acolo unde se află și mormîntul lui George Apostu și Enescu, au fost dăruite Colegiului „Dimitrie Berea” din Kentucky.

„E păcat că nu se face mai mult”

Numele său nu mai spune mare lucru azi. Cel puțin băcăuanilor. Dimitrie Berea a devenit un nume uitat în peisajul cultural băcăuan. Acest lucru îl recunosc și profesorii de la liceul de artă din oraș. „încă e puțin adus la lumină. Cred că Muzeul ar trebui să se implice mai mult. E patrimoniul nostru cultural și e păcat că nu se face mai mult”, a afirmat pictorul Ion Burlacu.
„La clasele Liceului de Artă, istoria artei s-a înjumătățit. Istoria Artelor universale și românești se face în doi ani. Nu putem prinde nici măcar ce e mai important. Poate la clasele XI-XII, așteptăm la anul viitor. Despre Enea, Apostu am făcut separat. Se pot da elevilor ca referate sau portofolii. Nici Nicu Enea nu e trecut, decît la diverse. Pictorul Diaconescu nu e pomenit. înainte erau două ore pe săptămînă. Era mai mult timp. Acum nu e. E vorba de programa analitică și de cei care o fac. Am fost anul trecut la evaluarea manualului. Din punct de vedere științific, nu ai ce să comentezi. Dar e prea concentrat. S-ar putea, pe altă scară, să se reia. Oricum, despre Dimitrie Berea ar trebui vorbit în cadrul unor simpozioane. Elevii nu au prea multe materiale. Ar fi însă un subiect pentru cei care își dau doctoratele”, a afirmat profesorul Aurel Stanciu.

O singură lucrare în muzeele din Bacău

Pentru muzeistica băcăuană, contactul cu acest artist a avut loc în 1964. „Atunci, Florica Mihăilescu, o doamnă ce locuia pe strada Mărășești nr. 17, a donat Muzeului de Artă o lucrare din anul 1924, reprezentînd o natură statică. Este singurul tablou din colecția Muzeului de Artă din Bacău semnat de Dimtirie Berea”, ne-a declarat Eugenia Popa, muzeograf în cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”. O tentativă de revigorare a acestui personaj impresionat pe harta artelor plastice românești a fost realizată în urmă cu peste zece ani de Muzeul de Artă din Bacău. Viorica Filimon, pe atunci muzeograf, a reușit să aducă la galeriile din orașul nostru o parte din creațiile lui Berea.
„A fost o expoziție cu creațiile lui Dimitrie Berea, aduse de la diferite muzee din țară și diverși colecționari particulari, pe care am reușit să-i conving să împrumute lucrările. în marea lor majoritate erau desene, aflate în colecția Muzeului de Artă a României”, și-a amintit Viorica Filimon. Astăzi, artistul băcăuan a revenit în actualitate. Acest lucru datorită unei licitații publice, organizată la București, în urmă cu cîteva zile, cînd un tablou semnat Dimitrie Berea era vîndut la prețul de 47 milioane de lei.
O sumă relativ mică pentru un pictor cu rezonanță peste Ocean, acolo unde picturile sale au prețuri ce se învîrt în jurul sumelor de 15 – 30.000 de dolari, după cum se poate vedea pe unul dintre site-urile de specialitate. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.