Bătrînei omorîți în fața bisericii

Administrator

Doi bătrîni, soț și soție, au fost victimele unui accident mortal de circulație care s-a petrecut duminică dimineața pe Calea Mărășești din municipiul Bacău, chiar în fața Bisericii „Sf. Gheorghe”. Așa cum făceau în fiecare duminică, soții Mircea și Cornelia Ionescu, de 81, respectiv 75 de ani, s-au trezit de dimineață și au pornit către biserică. Cei doi au decis să mai scurteze din drum și, ținîndu-se de mînă, au încercat să traverseze strada prin fața lăcașului de cult, prin loc nemarcat. Soții Ionescu nu s-au asigurat și au fost luați în plin de autoturismul Fiat, BC 04 HJR, condus de băcăuanul Ion Dinu, de 37 de ani. Bătrînii au fost internați în spital cu multiple fracturi, însă, datorită vîrstei înaintate, starea lor de sănătate s-a înrăutățit și au decedat la cîteva ore de la internare. „Accidentul s-a datorat traversării neregulamentare și neadaptării vitezei la condițiile unui carosabil acoperit cu un strat subțire de zăpadă. Cercetările sînt continuate de lucrătorii Serviciului Poliției Rutiere Bacău, care au întocmit conducătorului auto un dosar penal pentru ucidere din culpă”, ne-a declarat inspectorul principal Dorin Roman. (Florin CRĂCIUN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.